AcasăStiri generaleUPDATE A murit actorul Alexandru Arşinel

UPDATE A murit actorul Alexandru Arşinel

Actorul Alexandru Arşinel a murit joi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au declarat, pentru AGERPRES, surse medicale.

Alexandru Arşinel se afla internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti din 15 septembrie pentru tratarea unor leziuni cauzate de repaosul prelungit la pat.

‘Având în vedere istoricul medical şi pentru a-l avea sub o supraveghere mai atentă, s-a hotărât, ulterior, transferarea dumnealui în secţia de ATI’, informa, pe 20 septembrie, unitatea medicală.

Actorul a mai fost internat şi luna trecută, la Institutul Clinic Fundeni.

* Alexandru Arşinel s-a născut la 4 iunie 1939 în localitatea Dolhasca, judeţul Suceava, potrivit www.teatrultanase.ro.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1962, avându-i colegi de promoţie pe Constantin Diplan, Camelia Zorlescu, Ion Andrei, Harry Baranga şi Harry Zomenov.

A fost repartizat împreună cu majoritatea colegilor săi la Teatrul de Stat din Târgu Mureş, unde a înfiinţat secţia română a acestui teatru. Aici l-a interpretat pe Kuklin în spectacolul ”Oceanul” de Al. Steiu, în regia lui Cristina Munteanu, a fost Maiorul în ”Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian, în regia lui Mihai Paxino, Fabian în ”A 12-a noapte” de William Shakespeare, în regia lui Eugen Mercus şi Titta Nane în piesa ”Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni, în regia semnată de Mihai Reicu.

La Teatrul Naţional din Bucureşti a putut fi văzut interpretând rolul lui Prisâpkim în spectacolul ”Ploşniţa” de V. Maiacovski.

A jucat, începând din 1967, zeci de roluri în spectacole cu mii de reprezentaţii atât la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” din Bucureşti cât şi la Grădina Boema: musicalul ”Groapa” de Eugen Barbu şi Radu Şerban, musicalul ”Doctore sunt al dumneavoastră”, de Aurel Storin şi Vasile Vasilache jr., spectacolul ”Revista cu paiaţe” de Mihai Maximilian, muzica V. Veselovski, ”Deschis pentru renovare” de Alexandru Mirodan, ”Se caută o vedetă” de Aurel Felea şi Sandi Rudeanu, ”Vino să ne vezi diseară” de Petre Bărbulescu, ”Nicuţă . . . la Tănase” de Nicuţă Tănase şi Marin Traian, ”Aventurile unei umbrele” de Nell Cobar, ”Uite că nu tac” de Petre Bărbulescu, ”Savoy, Savoy” de Eugen Rotaru şi Marius Ţeicu, ”Sonatul lunii” de Saşa Georgescu şi Puiu Călinescu, ”Un băiat de zahăr… ars” de Harry Negrin şi Puiu Călinescu, ”Bimbirică” comedie muzicală de Aurel Storin, ”Scandal la Boema”, ”Nevestele vesele din Boema”, ”Boema, slăbiciunea mea”, ”Boema, bucuria mea”, ”Artiştii şi Boema”, ”Stela, stelele şi Boema”, ”Bună seara, Boema”, ”Carre de aşi”, ”Hohote în Paradis”, ”1001 de glume” de Mihai Maximilian şi V.Veselovski, ”Ah, femeile” de Mihai Maximilian, ”Nimic despre papagali”, ”Ok, Melody”, ”Comedie pe Titanic”, ”Piei, drace!”, ”Vivat Revista!”, ”Hohote în Herăstrău”. De asemenea, a avut numeroase apariţii în emisiuni de divertisment la radio, dar şi la televiziune, şi a făcut numeroase turnee în străinătate.

Împreună cu actriţa Stela Popescu (1935-2017), Alexandru Arşinel a format, începând din 1978, un cuplu artistic celebru atât în ţară, cât şi peste hotare, fiind vedetele incontestabile ale teatrului de revistă. În stagiunea 2008-2009, spectacolul ‘Aplauze, aplauze’ a marcat împlinirea a 30 de ani de activitate a cuplului Stela Popescu – Alexandru Arşinel. Totodată, pentru activitatea lor, cei doi mari actori au fost răsplătiţi, în 2002, cu Premiul special al UNITER pentru teatrul de revistă.

Actorul a înregistrat zeci de piese pentru Teatrul Naţional Radiofonic, dintre care amintim: ”Cercul” de Mircea Radu Iacoban, ”O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, ”Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu (regia Paul Stratilat), comediile muzicale ”Franţuzitele” de Magda Duţu şi ”Un poet romantic” de Matei Milo, ”Cine-ajunge sus la fix” de Dumitru Solomon, ”Căsătorie cu de-a sila” de Moliere, ”Praznicul ciubotarului” de Thomas Dekker, ‘Femeile care ucid bărbaţii’ de Michal Tonecki, ”Adunarea femeilor” de Aristofan sau ”Aventurile Baronului Münchausen” de Gottfried August Bürger, ”Romeo şi Julieta nu mor niciodată” de D.D. Pătrăşcanu, ”Pe urmele dosarului albastru” de R. Negoiţă, regia Titel Constantinescu, ”Drumul Victoriei” de G. Sacadat, N. Smirnov, regia Dan Puican, ”Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni, regia Mihai Raicu.

A lansat albumele muzicale ”Cântece de Crăciun”, ”Evergreen”, ”Ce faci astă seară tu?”, ”Ole”, ”Parfum de romanţă”, ”La mulţi ani viaţă!”, ”Momente Vesele cu Arşinel” şi ”Momente Vesele cu Stela şi Arşinel” dar şi volumul autobiografic ”Alexandru Arşinel. De la Dolhasca pe Calea Victoriei” (2012).

Alexandru Arşinel a jucat şi într-o serie de filme pentru micul şi marele ecran: ‘Ana şi hoţul’ (1981), ”Ca-n filme” (1983), ”Anotimpul iubirii” (1985), ”Vară sentimentală” (1986), ”Colierul de turcoaze” (1986), ”În fiecare zi mi-e dor de tine” (1988), ”Flăcăul cu o singură bretea” (1990), ”Miss Litoral” (1990), ”A doua cădere a Constantinopolului” (1993), ”Paradisul în direct” (1994), ”Sexy Harem Ada-Kaleh” (2001), ”Cuscrele” (serial TV, 2005), ”Războiul Sexelor” (serial TV, 2007-2008), ”Regina” (serial TV, 2009), ”Toată lumea din familia noastră” (2012), ”O seară la Revistă” (serial TV, 2013), ”Fetele lu’ dom’ Profesor” (serial TV, 2014), potrivit www.cinemagia.ro.

A fost actor de voce în filmul de animaţie ”Uimitoarele aventuri ale muşchetarilor” (1987, scenariul şi regia Victor Antonescu) alături de Dem Rădulescu, Anda Călugăreanu, Mariana Mihuţ, Rodica Tapalagă, Virgil Ogăşanu, Mihai Mălaimare, Valeria Ogăşanu, Brânduşa Zaiţa Silvestru, dar şi în producţiile mai recente ”Cartea Junglei” şi ”Cartea Junglei 2”, ”Maşini” şi ”Maşini 2”, ”Robin Hood” şi ”Ratatouille”, potrivit www.teatrultanase.ro.

De-a lungul anilor i-au fost decernate o serie de distincţii, premii şi titluri, între care: Premiul special al UNITER pentru Teatrul de Revistă (2002), Ordinul ”Meritul Cultural” în grad de Comandor (2004), Premiul pentru spectacolele de musical, acordat la Gala Premiilor revistei ”Actualitatea Muzicală” a UCMR (2008), Premiul de Excelenţă la Gala Premiilor ”Confidenţial” pentru Management şi pentru întreaga carieră artistică (2009 şi 2010), Medalia de Onoare a Federaţiei Comunităţii Evreieşti din România (2010), Premiul pentru întreaga carieră la Gala de Excelenţă a Zilelor cetăţii Târgovişte 2010, cetăţean de onoare al judeţului Suceava (2010), Premiul de Excelenţă la Gala Superlativelor VIP (2011), Premiul Special şi Diploma de Onoare oferite de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional cu ocazia aniversării a 50 de ani de carieră (2012), Premiul Special ”Ambasadorul Teatrului Românesc” la Gala Premiilor VIP pentru management de succes şi pentru activitatea desfăşurată la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” (2013), titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiul Bucureşti ”în semn de respect pentru contribuţia adusă în dezvoltarea şi promovarea teatrului românesc, pentru întreaga activitate în slujba Teatrului de Revistă bucureştean” (ianuarie 2018).

La 30 mai 2015, actorul Alexandru Arşinel a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor, în semn de preţuire pentru întreaga activitate în domeniul teatrului şi filmului. În martie 2019, a fost premiat, alături de zeci de nume mari ale cinematografiei autohtone, cu Diploma Centenar ”100 de ani de la Marea Unire – 100 de ani de film de centenar” la gala Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din Romania. De asemenea, la 23 mai 2019 a primit din partea Prefecturii Suceava o diplomă de excelenţă ‘în semn de consideraţie pentru cariera artistică de excepţie dăruită scenei româneşti şi înţelegerii între oameni’.

La 6 iunie 2019, cu ocazia împlinirii a 80 de ani, artistul a fost sărbătorit la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” din Bucureşti prin spectacolul aniversar ”Alexandru Arşinel 80 de ani de viaţă şi 60 de ani de carieră”.

Actorul Alexandru Arşinel a fost director al Teatrului de revistă ”Constantin Tănase” din Bucureşti între 1998-2018 şi director adjunct al teatrului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks