AcasăStiri generaleZiua Muzicii/ Alin 'Coiotu' Dincă (Trooper): Mi-ar plăcea ca toţi compozitorii să...

Ziua Muzicii/ Alin ‘Coiotu’ Dincă (Trooper): Mi-ar plăcea ca toţi compozitorii să nu mai scrie la comandă

Solistul vocal al formaţiei Trooper, Alin ‘Coiotu’ Dincă, spune că slujeşte muzica de când se ştie, nu se lasă influenţat de trenduri, vrea mai mult curaj din partea colegilor de breaslă în propriile compoziţii şi anunţă că în prezent lucrează alături de colegii săi de trupă la partea a treia a ‘Poemelor’.

‘Pentru mine muzica înseamnă aproape tot. Cu asta mă trezesc în minte dimineaţa, cu asta mă culc seara, slujesc deja muzica de când îmi aduc aminte de mine şi cred că şi colegii mei simt la fel. Am încercat să nu o stricăm niciodată, să nu ne lăsăm influenţaţi de moduri şi de trenduri care nu fac decât să distrugă ideea de muzică. Din punctul meu de vedere, în clipa asta, muzica mainstream s-a transformat în fundal pentru restaurante, să fie ceva uşor, în surdină, să nu te deranjeze, să auzi un bum-bum şi voce din aia dreaptă care să nu atragă atenţia, să nu audă cei de la masa de alături ce vorbeşti. Este foarte trist’, a declarat Alin ‘Coiotu’ Dincă, pentru AGERPRES, de Ziua internaţională a muzicii.

Subliniază faptul că melodiile nu trebuie făcute la comandă.

‘Noi n-am ţinut cont niciodată de nimic, nu ne interesează să fim pe radiouri, nu ne interesează să fim pe TV. Am compus fix ce ne-am dorit. Noi aşa am simţit şi aşa am scris. Mi-ar plăcea ca toţi compozitorii să-şi găsească curajul să înceapă să nu mai scrie la comandă, să scrie realmente ce se află în sufletul lor şi cred că o să fie mult mai bine’, a adăugat ‘Coiotu’.

Multă muzică a ascultat din copilărie, iar ulterior a ştiut că vrea să urmeze o carieră în acest domeniu.

‘Mama mea îmi punea mereu, de pe benzi de magnetofon, Elvis, Beatles, Janis Joplin, Shakin’ Stevens şi m-a prins, am vibrat cu chestia asta şi nu mai puteam să stau fără. Am ştiut clar că vreau să fac o şcoală de muzică, după aceea a urmat Conservatorul. N-am ieşit din zona asta niciodată. Am avut o scurtă perioadă de rătăcire, când m-am trezit că îmi place foarte mult şi istoria şi am făcut doi ani de facultate de istorie, dar până la urmă mi-am dat seama că tot la Conservator o să sfârşesc’, a afirmat artistul.

Mărturiseşte că deşi a făcut ‘extrem de multe sacrificii’ pentru muzică, le-ar face din nou şi nimic nu este prea puţin pentru a-ţi putea urma visul.

‘Am făcut extrem de multe sacrificii, nu regret deloc. Aş face oricâte sacrificii este nevoie ca să îmi duc visul ăsta la capăt fix aşa cum îl vreau eu. De fapt… le numesc sacrificii pentru că poate în unele momente a fost dureros, dar probabil nici nu sunt sacrificii, probabil că ăsta este mersul lucrurilor, în orice meserie nu poate să fie totul roz. (…) Nu am de ce să mă plâng în viaţă, am vrut să cânt şi cânt, am vrut să predau muzică şi predau muzică, am avut un vis să lucrez în radio şi lucrez în radio’, a mai afirmat ‘Coiotu’.

Muzică face în primul rând ca să poată fi fericit şi dacă restul oamenilor rezonează cu ceea ce face, atunci este un motiv în plus de fericire, el adăugând că Trooper a încercat mereu să inoveze în materie de producţie de concerte.

‘După anii 2000 am fost prima gaşcă din România care a folosit bannere mari, cât spatele scenei, am fost primii care am făcut chestia asta în 2002, am fost prima trupă de metal din România de după 2000 care a început să folosească efecte pirotehnice (…), am venit cu actori pe scenă, am făcut o grămadă de nebunii, am pompat mult de tot în ideea de show, însă acum, în perioada asta, am simţit nevoia unei întoarceri la clasic. (…) N-am mai vrut nebunii cu flăcări, cu confeti, cu lumini orbitoare. Asta este strict perioada pe care o traversăm acum’, a precizat liderul Trooper.

‘Coiotu’ a povestit şi despre proiectele noi ale formaţiei – promovarea celui mai recent album, ‘X’, sau următorul disc.

‘După o vară în care am cântat la festivaluri, acum începem să promovăm prin toată ţara cel mai recent album al nostru, ‘X’, avem destul de multe evenimente anunţate deja – vineri suntem la Craiova, urmează Roman, Bacău, Arad, Timişoara, Constanţa. Vom încheia în 17 decembrie la Bucureşti, în Quantic. În acelaşi timp, ne-am apucat să lucrăm la piese noi, nu ştiu de ce ne-am grăbit aşa, cred că pur şi simplu am avut idei. S-ar putea, şi spun asta prima oară, dar totuşi nu pot să promit, ca următorul disc să fie închiderea trilogiei de ‘Poeme’. Am scos ‘Poemele Valahiei’, ‘Poemele Moldovei’ şi acum am început să lucrăm la partea a treia, nu spun ce poeme sunt, dar probabil că următorul disc ăsta o să fie, cel puţin lucrăm la nişte piese în direcţia aia’, a mai spus artistul.

* Ziua internaţională a muzicii (International Music Day) sau Ziua mondială a muzicii (World Music Day) este sărbătorită, în fiecare an, la 1 octombrie.

Iniţiată în 1975 de Lord Yehudi Menuhin, a fost organizată pentru prima dată de Consiliul Internaţional de Muzică (International Music Council – IMC) la 1 octombrie 1975, în conformitate cu rezoluţia adoptată în cadrul celei de-a 15-a Adunări Generale de la Lausanne, în 1973.

Propunerea pentru a dedica o zi muzicii a fost făcută atât de renumitul violonist şi muzicolog, Yehudi Menuhin, cât şi de Boris Yarustowski, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Internaţional al Muzicii al UNESCO, care au semnat o scrisoare, în acest sens, la 30 noiembrie 1974, adresată tuturor membrilor acestuia, potrivit www.imc-cim.org.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks