Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, solicită o anchetă cu ‘rezultate clare’ în cazul scandalului provocat de apariţia în mediul online a unui filmuleţ obscen al cărui protagonist este un profesor care predă la două licee din oraş.
Edilul spune că a aflat de la un părinte despre acest incident şi apreciază ca ‘scandalos’ comportamentul cadrului didactic.
‘Nu comentez conţinutul filmului pentru că nu e nimic de comentat. Mie însă mi se pare scandalos comportamentul respectivului profesor. Din acest motiv am solicitat conducerii celor două licee, dar şi Inspectoratului Şcolar Judeţean declanşarea procedurilor legale în astfel de situaţii. Dorim ca ancheta sau anchetele care se vor desfăşura să stabilească tot adevărul’, a precizat primarul municipiului Hunedoara, într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.
Totodată, edilul este nemulţumit de faptul că Primăria Hunedoara nu a fost informată despre incident de către conducerile celor două licee, el menţionând că problema i-a fost adusă la cunoştinţă de un părinte, la o zi după ce filmuleţul apăruse pe internet.
‘Un alt fapt regretabil este acela că Primăria a fost pusă în situaţia de a afla de la terţe persoane despre această situaţie, în loc să fi fost informată de către directorii respectivelor unităţi şcolare. Le reamintesc încă o dată tuturor directorilor de şcoli din oraş că municipalitatea este preocupată nu doar de asigurarea unei bune baze materiale a unităţilor educaţionale, ci şi de bunul mers al procesului didactic, precum şi de buna stare mentală a copiilor. Nu putem fi indiferenţi la astfel de situaţii, mai ales că este vorba, până la urmă, de mediul şi de modul în care cresc copiii hunedorenilor’, adaugă primarul Bobouţanu.
Poliţia şi Inspectoratul Şcolar Judeţean au declanşat anchete în cazul unui profesor care predă la două licee din municipiul Hunedoara şi care apare într-un filmuleţ cu conţinut obscen ce a fost distribuit, de câteva zile, pe internet.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, cadrul didactic este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de corupere sexuală a minorilor, după ce filmuleţul ar fi fost trimis unei tinere cu vârsta sub 18 ani.