Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a declarat, marţi, că instituţia pe care o reprezintă va înfiinţa un hub naţional în domeniul inteligenţei artificiale.
El a declarat, cu prilejul participării sale la un eveniment despre inteligenţa artificială, care a avut loc, marţi, la Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB), că la hub-ul naţional se va face cercetare.
Potrivit oficialului, România este ‘un pic în urmă’ în ceea ce priveşte inteligenţa artificială în general, dar aceasta poate reprezenta ‘o binecuvântare’, pentru că poate adopta cele mai recente recomandări în acest domeniu. El a precizat că un consiliu naţional în domeniul inteligenţei artificiale va fi responsabil de redactarea şi finalizarea strategiei naţionale în această sferă.
Burduja este de părere că România are ‘ingredientul cheie’ care va duce la progrese ale cercetării în domeniul inteligenţei artificiale la nivel global, anume ‘minţi strălucite’. Potrivit oficialului, România are foarte bune premise să devină ‘o noua stea’ în domeniul inteligenţei artificiale.
La rândul său, rectorul UPB, Mihnea Costoiu, a amintit că universitatea are un centru de cercetare dedicat inteligenţei artificiale, finanţat din fonduri europene. El a adăugat că tehnologia a schimbat toate sectoarele vieţii – arta, muzica, medicina.