Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, joi, că a fost încheiată achiziţia pentru reabilitarea a peste 210 kilometri de reţea de termoficare cu fonduri UE.
El a precizat, într-o conferinţă de presă, la sediul municipalităţii, că este vorba despre un contract în valoare de 260 de milioane de euro, dintre care 200 de milioane de euro bani europeni. Pentru restul sumei, Primăria Capitalei intenţionează să contracteze un împrumut.
Au fost atribuite contractele de proiectare şi execuţie pentru cinci tronsoane, iar toţi constructorii sunt români. Termenul de finalizare a lucrărilor este de patru ani.
Potrivit lui Nicuşor Dan, lucrările vor începe în primăvara anului viitor.