Praga, 6 oct – Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, referitor la procentul de 11% avansat de premierul Nicolae Ciucă pentru majorarea pensiilor, că o astfel de creştere trebuie să se încadreze în bugetul pentru pensii.
‘Trebuie să vedem lucrurile aşa cum sunt în realitate. Atâta vreme cât pensiile de stat au un anumit buget, creşterea trebuie să se încadreze în acest buget, or datele acestea sunt la Ministerul Finanţelor şi la Guvern. Solicitarea mea către Guvern a fost să creştem pensiile şi salariile şi să nu lăsăm oamenii să poarte singuri povara inflaţiei, dar cu cât se realizează această creştere trebuie să se calculeze la Finanţe şi, la modul mai general, în Guvern’, a spus şeful statului, înaintea primei reuniuni a Comunităţii Politice Europene.
Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că a discutat în partid că procentul cu care se pot majora pensiile nu trebuie să producă un deficit mai mare la buget, iar în acest moment limita de creştere este de aproximativ 11%.
Preşedintele Klaus Iohannis participă joi, la Praga, la reuniunea Comunităţii Politice Europene, iar vineri este programată reuniunea informală a Consiliului European.