Acasă55MDLPA: Plăţi de peste 440 milioane de lei, pentru investiţii realizate prin...

MDLPA: Plăţi de peste 440 milioane de lei, pentru investiţii realizate prin PNDL

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat, vineri, suma de 443.583.299,79 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 466 de obiective de investiţii realizate prin etapele I şi II ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Potrivit unui comunicat al MDLPA transmis AGERPRES, pentru etapa I a fost plătită suma de 90.213.900,95 lei pentru 84 de obiective aflate în execuţie, iar pentru etapa a II-a a programului au fost decontate 353.369.398,84 de lei pentru 382 de proiecte de investiţii.

Situaţia plăţilor efectuate este disponibilă pe site-ul MDLPA, la link: https://mdlpa.ro/pages/plati.

În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora sunt publice şi pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secţiunea ‘Lucrări Publice, Programul naţional de dezvoltare locală’, rubrica ‘Obiectivele de investiţii’, iar transferurile lunare sunt publicate în secţiunea ‘Plăţi’, se menţionează în comunicat.

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks