Coaliţia de guvernare PSD-PNL are o imagine ‘destul de bună’, iar eforturile celor două partide pentru a rezolva problemele actuale generate de creşterile de preţuri sunt vizibile, este de părere social-democratul Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naţionale.
‘În condiţiile complicate de astăzi, coaliţia de guvernare PSD-PNL are încă o imagine destul de bună. Se văd eforturile pe care le fac cele două partide, fiecare în stilul său, fiecare cu ideologia lui, pentru a rezolva problemele de criză din acest moment: creşterea de preţuri la energie, creşterea generală a costului vieţii şi alte lucruri care ţin de pensii sau salarii. Deci, în acest moment, există încă din partea opiniei publice un pic de răbdare pentru cele două partide. Individual şi colectiv nu s-au erodat foarte tare până în acest moment’, a spus Vasile Dîncu, sâmbătă, la Prima TV.
În opinia sa, pe viitor este necesar un mesaj mai unitar referitor la politica de guvernare.
‘În acest moment, din păcate, parcă avem viziuni separate sau începem să avem viziuni separate şi cred că această polemică cine măreşte mai mult pensiile sau cine măreşte mai mult salariile sau dacă compensăm sau nu compensăm sau dacă reglementăm sau nu reglementăm preţuri nu este una de bun augur pentru politica noastră comună de guvernare’, a afirmat Dîncu.
El este de părere că sunt politicieni social-democraţi şi liberali care se gândesc la drumuri diferite şi a amintit că nicio coaliţie nu a funcţionat până la capăt în România.
‘Cred că cei mai importanţi lideri ai celor două partide – şi UDMR-ul îl considerăm aici ca fiind parte a noastră, dar nu îl amintim foarte des, deci cele două partide, liderii îşi dau seama de importanţa de a merge împreună într-o situaţie grea şi de a nu construi discursuri paralele sau competiţii absurde în acest moment, pentru că avem împreună o bătălie foarte complicată de dus, cea cu sărăcia, cu subdezvoltarea care încă există în România şi cu nevoia de a restarta România din punct de vedere al administraţiei şi din punct de vedere al mentalităţii’, a declarat Vasile Dîncu.
Potrivit oficialului, PSD şi PNL vor merge împreună, chiar dacă uneori există ‘efecte de scenă’.
‘Probabil că uneori chiar şi preşedintele nostru cu preşedintele PNL merg într-o anumită conivenţă, pentru că fiecare trebuie să-i răspundă propriului electorat şi atunci există o marjă de libertate pe care o ai. (….) Nu e bine ca aceste discursuri să fie permanente’, a punctat Vasile Dîncu.
În opinia sa, opţiunea ca PSD şi PNL să meargă împreună este bună pentru viitor atâta timp cât niciunul dintre cele două partide nu ar reuşi să facă singur o guvernare. ‘Singur o guvernare înseamnă şi să-ţi asumi un cost politic foarte mare, pentru că dintr-o dată ai pe toată lumea împotriva ta. (…) Coaliţia are şi un scop de echilibru, nu numai un scop care este legat de a avea în Parlament un mai mare sprijin. Deci, eu cred că în viitor noi vom găsi soluţii să mergem împreună’, a explicat Vasile Dîncu.
El a precizat că, dacă liberalii vor dori să guverneze singuri, nu se vor rupe orice canale de comunicare între PNL şi PSD.
‘Se poate găsi şi o variantă minimală de colaborare în viitor. Nu este nevoie să faci coaliţie politică (…) în campanie, poţi să faci coaliţii politice şi după campanie, atunci când fiecare şi-a văzut potenţialul şi se poate negocia mai uşor. Eu cred că în acest moment toate scenariile încă sunt deschise. Contează însă să avem o strategie comună. Contează însă să comunicăm, cel puţin la vârful partidelor, să comunicăm foarte bine, dacă putem să transmitem şi în teritoriu ideea că este o colaborare, pe care nu trebuie să o privim aşa cum au privit-o partenerii noştri la început ca un rău necesar sau (…) un fel de coaliţie contra naturii’, a adăugat Vasile Dîncu.