AcasăStiri generaleHarghita: Trei şoferi de autovehicule care transportau elevi, depistaţi sub influenţa alcoolului

Harghita: Trei şoferi de autovehicule care transportau elevi, depistaţi sub influenţa alcoolului

Trei şoferi de autovehicule care transportau elevi au fost depistaţi, luni, sub influenţa băuturilor alcoolice, în cadrul unor acţiuni derulate de poliţişti pe raza judeţului.

Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Maria Plumbu, au fost verificate 47 de vehicule, dintre care 23 destinate transportului de elevi.

‘Au fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, au fost depistaţi trei conducători auto sub influenţa alcoolului, acestora fiindu-le reţinute şi permisele de conducere’, a precizat sursa citată.

Maria Plumbu a confirmat că toţi cei trei şoferi depistaţi sub influenţa alcoolului conduceau autovehicule destinate transportului de elevi. Acestora nu li s-a întocmit dosar penal întrucât alcoolemia înregistrată de aparatul alcooltest nu depăşea valoarea prevăzută de lege în astfel de cazuri. Ei au fost sancţionaţi contravenţional şi au rămas fără permis de conducere.

Cuantumul amenzilor aplicate de poliţişti, majoritatea pentru nepurtarea centurii de siguranţă, se ridică la 9.570 de lei, a mai precizat sursa citată.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks