AcasăStiri generaleSalonul Naţional de Fotografie Fotogeografica 2022 - deschis în foaierul Operei Naţionale

Salonul Naţional de Fotografie Fotogeografica 2022 – deschis în foaierul Operei Naţionale

Cea de-a XXVI-a ediţie a Salonului Naţional Fotogeografica, care reuneşte o selecţie dintr-un număr de peste 1.500 de fotografii înscrise de cei 262 participanţi din toată ţara, s-a deschis, marţi seară, în Foaierul Operei Naţionale Bucureşti.

Preşedintele de onoare al Fotogeografica, Cristian Lascu, a evidenţiat calitatea fotografiilor prezentate la această ediţie a salonului.

‘Fotografia este moment şi loc, iar imaginile premiate şi imaginile selecţionate ilustrează foarte bine lucrul acesta. Fotografii au avut, unii un aparat bun sau mai puţin bun, nu neapărat foarte bun, dar talent şi răbdare şi au surprins exact ce spuneam. (…) Juriul nu a avut o sarcină uşoară. Am avut multe fotografii foarte bune, în care fotografii au fost la un pas de momentul ăla bun, la o clipă de momentul ăla şi la un pas de locul potrivit. Şi ei merită felicitaţi şi încurajaţi pentru că data viitoare vor reuşi, cu siguranţă, să prindă cele două elemente esenţiale’, a spus Lascu.

Coordonatorul proiectului, Paul Bordaş, a anunţat că expoziţia Fotogeografica va fi prezentată de 1 decembrie, la Chişinău.

La deschiderea salonului, a fost prezentat şi catalogul ‘Fotogeografica 2022’, care conţine, pe lângă fotografiile premiate pe cele două secţiuni, patrimoniu cultural şi patrimoniu natural, la categoriile elevi/studenţi şi open, şi cele mai reuşite lucrări din galeria foto a concursului.

Amfitrionul evenimentului a fost Andreea Rebălţescu, director de comunicare al Romanian United Fund, organizaţie nonprofit cu sediul în Chicago, SUA.

Foaierul Media al Teatrului Naţional ‘I.L. Caragiale’ din Bucureşti găzduieşte expoziţia jubileu ‘Fotogeografica, un sfert de veac’, iar la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti este programată seria de evenimente conexe şi complementare, Serile Fotogeografica, care abordează teme din domeniul ştiinţei, culturii sau sportului, ateliere foto şi activităţi de conştientizare publică.

Salonul va fi deschis pentru vizitare până pe 24 octombrie, iar în perioada 24 – 30 octombrie, expoziţia Fotogeografica va fi găzduită de Biblioteca Naţională a României, în cadrul evenimentului ‘Grigore Antipa şi Emil Racoviţă, personalităţi ale ştiinţei mondiale’.

Fotogeografica este un brand consacrat al artei fotografice prin care se promovează valorile naturii, culturii şi tradiţiilor româneşti. Proiectul este realizat de Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, sub egida Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, cu suportul deosebit al Operei Naţionale Bucureşti şi Teatrului Naţional ‘I.L. Caragiale’ din Bucureşti.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks