AcasăStiri generaleBihor: Teatrul Regina Maria a lansat cartea 'Ariel din spatele scenei', coordonată...

Bihor: Teatrul Regina Maria a lansat cartea ‘Ariel din spatele scenei’, coordonată de Elisabeta Pop

Teatrul Regina Maria a organizat, miercuri, lansarea de carte ‘Ariel din spatele scenei’, un volum coordonat de criticul de teatru orădean Elisabeta Pop şi conf univ dr Raluca Sas Marinescu, de la Facultatea de Teatru-Film a UBB Cluj-Napoca.

Cartea, cu aproape 500 de pagini, a apărut la Editura Presa Universitară Clujeană şi va mai fi lansată în Bucureşti, la Festivalul Naţional de Teatru din noiembrie.

Lucrarea adună mărturii ale unui număr de 30 de secretari literari din teatre din toată ţara şi generaţii diferite, putând fi tratată atât ca un ghid despre profesie şi culisele teatrului, cât şi ca o pledoarie pentru importanţa acestei profesii, care este tot mai ameninţată cu dispariţia.

‘Dincolo de tot, de profesie, de orice altceva, această carte înseamnă iubire de teatru. Este despre dragoste. Cartea s-a născut din dorinţa secretarilor literari mai în vârstă de a comunica tinerilor, în cadrul unei lecţii de teatrologie, cam care era statutul secretarului literar înainte. Acum sunt alte funcţii, sunt departamente de marketing, secretarul literar a intrat puţin în umbră şi asta nu e doar temerea mea, ci a mai multor colegi. Au răspuns foarte mulţi şi i-am implicat într-un proiect, numit, în cele din urmă Ariel din spatele scenei, pentru că a fost un concurs de titluri. Am pornit aşa ca o joacă, pentru ca până la urmă să ne adunăm 30 de oameni, foşti secretari literari ca să elaborăm, iată, un volum consistent’, a declarat, pentru AGERPRES, Elisabeta Pop.

Având legătură cu regizorii, cu criticii de teatru – secretarii literari ajungând ei înşişi critici, precum şi cu traducătorii, cu scenografii şi cu actorii mai ales, spaţiul cărţii s-a lărgit, aducând în paginile sale şi mărturii ale oamenilor din breaslă.

‘Aşa s-a născut o carte, având în prim plan dezbaterea statutului actual al secretarului literar, cu o oarecare temere că acest post este pe cale de dispariţie şi cu nostalgia celor mai în vârstă’, a mai declarat Elisabeta Pop.

‘Ariel din spatele scenei’, numele cărţii, este cel desemnat câştigător dintr-o serie de alte 16 propuse de autori. Titlul aparţine Adrianei Popescu de la Teatrul Naţional din Bucureşti şi face trimitere la personajul Ariel din ‘Furtuna’ lui Shakespeare. AGERPRES / (A – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks