Şapte percheziţii, la domiciliile unor persoane şi sediile unor firme, sunt efectuate joi dimineaţă, în judeţul Braşov, într-un dosar penal în care sunt cercetate infracţiuni de deturnare a licitaţiilor publice, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi favorizarea infractorului, la finalul acestora urmând să fie puse în aplicare şase mandate de aducere.
Conform unui comunicat remis de IGPR, prejudiciul produs prin aceste infracţiuni se ridică la 100.000 de euro.
În urma activităţilor procedurale desfăşurate, vor fi identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă, ce urmează a fi administrate ca probatoriu, pentru stabilirea stării de fapt.
Percheziţiile sunt efectuate de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi Serviciul Criminalistic, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.