Uniforma şcolară poate fi o opţiune atâta timp cât nu devine instrument de excluziune, a declarat, joi, ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
‘Uniforma şcolară poate fi o opţiune câtă vreme ea nu devine instrument de excluziune. Deci nu cred că putem impune copiilor, care au garantat dreptul la educaţie, să cumpere o uniformă atunci când familiile lor nu-şi pot permite. Deci uniforma poate fi un instrument pentru a nu avea diferenţieri din punct de vedere social, dar aceasta, când copiii nu-şi pot permite, să fie asigurată, ca dreptul la educaţie să fie garantat’, a declarat Ligia Deca, la o conferinţă de presă.
Pe de altă parte, ministrul a arătat că, din punctul său de vedere, practica învăţării în trei schimburi nu este una care să ducă la calitate în procesul educaţional şi nici micşorarea orei la 35 sau la 40 de minute.
‘Trebuie să operaţionalizăm prevederile legale pentru crearea unor consorţii şcolare, cu şcolile din vecinătate, astfel încât să nu mai avem şcoli care învaţă în trei schimburi’, a transmis ministrul.
Ligia Deca mai consideră că cererea mare de educaţie timpurie este un motiv de bucurie, dar unităţile de învăţământ trebuie să respecte standardele.
‘Acolo unde statul nu poate asigura, cred că este firesc că apare privatul. Pe termen lung îmi doresc ca toate cererile pe care le avem pentru educaţie timpurie să fie onorate recent, fie ca e vorbim de stat sau privat acreditate. Îmi doresc ca toate unităţile de învăţământ să respecte standardele pe care le stabilim la Ministerul Educaţiei şi să nu mai fie ocolite’, a precizat ministrul Educaţiei.