USR solicită premierului Nicolae Ciucă să-l demită pe Vasile Dîncu din funcţia de ministru al Apărării Naţionale pentru declaraţiile cu privire la războiul din Ucraina.
‘USR l-a chemat luni, în Parlament, pe ministrul Apărării, pentru a explica ultimele declaraţii cu privire la războiul din Ucraina, însă aşteptăm de la prim-ministrul Nicolae Ciucă să rezolve problema până atunci. Vasile Dîncu nu mai poate fi în fruntea unuia dintre cele mai importante ministere pe timp de război’, a transmis USR printr-un comunicat remis AGERPRES.
Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, şi-a exprimat speranţa că Dîncu nu va mai fi ministru până la începutul săptămânii viitoare.
‘Am speranţa că Vasile Dîncu nu va mai prinde ziua de luni când ar trebui să vină în Parlament la ‘Ora Ministrului’, la solicitarea USR. Îi cer domnului Nicolae Ciucă să îl demită’, a declarat Moşteanu, citat în comunicat.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că îl aşteaptă pe ministrul Dîncu să revină în ţară de la reuniunea ministerială a NATO pentru a avea ‘o discuţie foarte deschisă’ despre opinia acestuia cu privire la războiul din Ucraina.
‘Îl aştept pe domnul ministru să revină în ţară de la ministeriala NATO. Trebuie să avem o discuţie cât se poate de deschisă faţă de opinia dumnealui. Nu este opinia Guvernului şi atunci va trebui să tranşăm foarte clar acest aspect’, a afirmat Ciucă, într-o conferinţă de presă.
Vasile Dîncu a declarat pe 8 octombrie că negocierea reprezintă singura şansă pentru ca Rusia să facă pace cu Ucraina.
‘Războiul va mai continua, (…) singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă. (…) Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia. Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu poate să îşi permită să-şi asume (…) pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă de teritorii. Ar fi o înfrângere prea mare pentru politică’, a declarat Dîncu, la Prima TV.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că doar Ucraina va decide ‘când, cum şi ce negociază’ în contextul războiului, arătând că aceasta este poziţia oficială a României şi a UE, iar unii politicieni de la noi trebuie să ‘citească mai frecvent revista presei să afle aceste poziţii’.
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, la solicitarea USR, ca ministrul Dîncu să fie invitat lunea viitoare în plenul Camerei Deputaţilor, la ‘Ora Guvernului’.