Pompierii braşoveni au intervenit pentru salvarea unui câine căzut într-un puţ adânc de 10-12 metri, în localitatea Purcăreni, a anunţat, vineri, ISU Braşov.
Un localnic care trecea prin zona cu respectivul puţ miercuri seara a auzit zgomotul făcut de animal şi a anunţat poliţia locală din localitate.
‘Ajunşi la faţa locului, poliţiştii locali au cerut ajutorul pompierilor braşoveni, care s-au deplasat imediat cu două autospeciale şi un echipaj de alpinişti. Câinele era căzut într-un puţ cu o adâncime de 10-12 metri şi, pentru salvarea patrupedului, a fost nevoie de intervenţia alpiniştilor din cadrul ISU Braşov. După aproximativ o oră, animalul a fost scos în siguranţă de către salvatorii braşoveni. Salvarea vieţii animalelor rămâne o prioritate pentru noi’, a transmis ISU Braşov.