Acasă55Aurescu: Personalul Ambasadei României la Kiev este în siguranţă; monitorizăm cu atenţie...

Aurescu: Personalul Ambasadei României la Kiev este în siguranţă; monitorizăm cu atenţie evoluţia evenimentelor

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, condamnă noile atacuri cu rachete ruseşti în Ucraina şi anunţă că unele au lovit la o distanţă de 1 – 1,5 km de sediul Ambasadei României la Kiev, însă personalul misiunii diplomatice este în siguranţă.

Ministrul de Externe participă, luni, la reuniunea şefilor diplomaţiilor din statele membre ale UE – Consiliul Afaceri Externe (CAE), care are loc la Luxemburg.

‘Voi reitera astăzi condamnarea de către România a recentei escaladări a conflictului din Ucraina de către Rusia, în special prin atacurile cu rachete de lunea trecută, dar şi din cursul zilei de astăzi, în centrul Kievului şi în alte oraşe din Ucraina. În această dimineaţă am ţinut legătura îndeaproape cu Ambasada României la Kiev. Câteva rachete au lovit la o distanţă de 1 – 1,5 km de sediul ambasadei noastre, însă tot personalul este în siguranţă şi monitorizăm cu atenţie evoluţia evenimentelor. Aceste atacuri reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internaţional umanitar, care interzice ferm orice atac asupra ţintelor civile şi a civililor’, a afirmat Aurescu înaintea reuniunii.

El a precizat că, în context, va susţine faptul că este foarte important ca Uniunea Europeană să sprijine Republica Moldova.

‘Voi sublinia necesitatea ca Uniunea Europeană să susţină Guvernul de la Chişinău, pentru a face faţă crizei energetice. România îşi aduce propria contribuţie: furnizăm deja energie electrică vecinului nostru, Republica Moldova, pentru a gestiona această situaţie într-un mod eficient’, a spus ministrul.

Ministrul Aurescu a arătat că va reitera condamnarea de către România a faptului că, lunea trecută, unele dintre rachetele care au lovit Ucraina au traversat spaţiul aerian al Republicii Moldova, ceea ce reprezintă o altă încălcare a dreptului internaţional, fiind un stat neutru, conform Constituţiei acestei ţări.

Şeful diplomaţiei române a menţionat şi că va saluta în cadrul reuniunii cel mai recent pachet de sancţiuni adoptat de Uniunea Europeană împotriva Rusiei, cea mai recentă tranşă din Facilitatea Europeană pentru Pace în susţinerea Ucrainei şi lansarea misiunii UE de instruire a armatei ucrainene.

‘România va continua susţinerea pentru Ucraina. Este un sprijin multidimensional, dar acum vreau doar să menţionez faptul că, de la începutul crizei, peste 5,2 milioane de tone de cereale au trecut prin România spre destinaţii terţe, ceea ce reprezintă un sprijin important în gestionarea crizei alimentare la nivel mondial’, a mai spus Aurescu.

Ministrul de Externe va sublinia şi faptul că Rusia este din ce în ce mai izolată.

‘Recenta Rezoluţie a Adunării Generale a ONU a fost adoptată cu o largă majoritate. De asemenea, rezultatele alegerilor din cadrul Conferinţei Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, care a avut loc la Bucureşti, au demonstrat că Rusia este izolată’, a mai afirmat el.

El a vorbit şi despre Misiunea UE de monitorizare la frontiera armeano-azeră, arătând că este un pas foarte important către sporirea încrederii între părţi şi subliniind faptul că demersul este rezultatul unei propuneri pe care România a lansat-o în timpul turneului pe care l-a efectuat în iunie 2021, în Caucazul de Sud, alături de colegii săi din Austria şi Lituania.

Discuţiile reuniunii de la Luxemburg vor viza şi relaţiile UE-China, dar şi alte teme, precum Iranul.

‘Astăzi voi exprima condamnarea de către România a încălcării unor drepturi fundamentale ale omului, precum libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire. Voi transmite susţinerea pentru adoptarea unor măsuri restrictive, ca reacţie la încălcarea de către Iran a drepturilor omului şi ţinând cont, de asemenea, de informaţiile credibile privind livrarea de drone Rusiei, aşadar ţinând cont şi de acest gest al Iranului în susţinerea Rusiei’, a mai spus ministrul Aurescu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks