Uniunea Salvaţi România (USR) informează că va ataca la Curtea Constituţională cele trei legi ale justiţiei, pe care le consideră ‘sunt mult mai proaste decât cele din regimul Dragnea’.
‘USR va ataca la CCR legile justiţiei promovate de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi susţinute de coaliţia de guvernare. Azi, în Plen, toţi senatorii USR au votat împotriva celor 3 legi. USR a cerut, iniţial, scoaterea de pe ordinea de zi a dezbaterilor din Plen ale legilor justiţiei, reîntoarcerea lor la comisie şi prelungirea termenului de dezbatere până când autorităţile române vor primi punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia pe propunerile de modificare’, se arată într-un comunicat de presă al USR transmis luni AGERPRES.
Liderul grupului USR din Senat, Radu Mihail, a atras atenţia asupra faptului că în programul de guvernare este prevăzut angajamentul de a ţine cont de rapoartele organismelor europene în domeniul justiţiei.
‘La pagina 129 a programului de guvernare regăsiţi angajamentul din domeniul justiţiei şi statului de drept unde ‘Guvernul propune continuarea şi îmbunătăţirea reformelor, cu luarea în considerare a rapoartelor organismelor europene – Comisia de la Veneţia, GRECO, MCV şi Raportul CE privind statul de drept’ şi nu o dată, ci de două ori’, a declarat Radu Mihail.
Conform USR, cererea senatorilor săi a fost respinsă la vot de majoritatea PSD-PNL-UDMR. Totodată, preşedintele Comisiei de constituţionalitate din Senat, Simona Spătaru (USR), a arătat că modificările susţinute de către actuala coaliţie ‘slăbesc’ sistemul de justiţie.
‘Din păcate, legile de azi sunt mult mai proaste decât cele din regimul Dragnea, în condiţiile în care competenţele DNA şi DIICOT rămân incomplete, ceea ce constituie o lovitură dată combaterii corupţiei şi criminalităţii organizate. Apoi, ce caută politicul în numirea procurorilor de rang înalt? Procurorul-şef al României, procurorul-şef al DNA şi DIICOT – adjuncţii acestora – până şi procurorii şefi de secţie vor avea nevoie de numire politică, prin mâna ministrului justiţiei’, a precizat Simona Spătaru.
La rândul său, fostul ministru al Justiţiei din partea USR, deputatul Stelian Ion, a arătat, într-o postare pe Facebook, că legile justiţiei au trecut de Senat ‘rapid, fără dezbateri pe articole, într-o procedură de urgenţă’ care nu a permis susţinerea amendamentelor în plen.
‘Reprezentanţii PSD-PNL-UDMR nu au vrut să se împiedice în goana lor de a controla justiţia de amendamentele USR, aşa cum nu au nevoie de magistraţi independenţi şi curajoşi. Prin votul de astăzi, Predoiu şi PNL, sub îndrumarea preşedintelui Iohannis, au abandonat total reforma justiţiei şi lupta anticorupţie. Legile lui Predoiu nu repară nimic esenţial din legile comandate de Dragnea, nu reformează sistemul judiciar, ci îl oligarhizează, punând puterea în mâna unui grup restrâns de magistraţi, unii numiţi politic’, a afirmat deputatul USR.
Plenul Senatului a adoptat, luni, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind organizarea judiciară, proiectul legislativ privind Statutul judecătorilor şi procurorilor şi proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). AGERPRES / (AS – autor: Irinela Vişan, editor: Marius Frăţilă)