Promovabilitatea la examenul pentru obţinerea permisului de conducere a crescut în Harghita, arată datele făcute publice de Instituţia Prefectului.
Potrivit sursei citate, în primele nouă luni ale anului, la proba teoretică au fost examinaţi 9.525 candidaţi, fiind declaraţi admişi 3.960. La proba practică au fost examinaţi 6.398 şi au fost declaraţi admişi 3.891, fiind efectuate 6.436 de programări sau reprogramări la proba practică.
Purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului, Adrian Pănescu, a precizat că procentul candidaţilor declaraţi admişi, din cei 9525 care au susţinut proba teoretică, este de 40,85%, unii dintre ei susţinând probele teoretică şi practică de mai multe ori.
Procentul de promovabilitate este mai ridicat decât în 2021, când acesta a fost, pe întreg anul, de 37%.
De asemenea, a crescut cu 11,4% şi numărul permiselor de conducere emise, faţă de 2021.
Bilanţul pe nouă luni al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Harghita arată că au fost emise 11.782 permise de conducere, din care 3.891 prin examen, iar 7.891 permise obţinute prin preschimbare, modificare, reînnoire sau alte situaţii, cum ar fi duplicate sau premise străine.
În ceea ce priveşte înmatricularea vehiculelor, s-a înregistrat o scădere cu 7,5% faţă de 2021.