Campania ‘Contrabanda e boală grea’, organizată de compania JTI România în parteneriat cu autorităţi din ţara noastră şi Republica Moldova, a fost lansată, joi, la Biroul Vamal şi de Trecere a Frontierei de la Albiţa.
Campania se va derula în următoarele două luni în România şi Republica Moldova şi îşi propune să contribuie la creşterea gradului de conştientizare a consecinţelor negative ale comerţului ilegal, printre care alimentarea crimei organizate, pierderi la bugetul de stat sau lipsa de perspective de dezvoltare economică şi socială în localităţile din apropierea frontierelor.
‘Combaterea contrabandei cu produse din tutun constituie unul din principalele obiective ale Autorităţii Vamale Române. Începând cu 2019, piaţa ilicită de ţigarete din România este în continuă scădere, în 2021 fiind al doilea an consecutiv când se situează sub pragul de 10%, media estimată în U.E. Acest nivel scăzut este reflectat în creşterea încasărilor. În 2021, companiile de tutun au virat la bugetul de stat peste 19,8 miliarde lei, în creştere cu 13% faţă de 2020. Comerţul ilegal cu produse din tutun este un fenomen complex, care poate fi combătut doar prin colaborare interinstituţională şi parteneriat cu mediul privat. De mai bine de 12 ani, Autoritatea Vamala Română participă ca partener în campaniile publice iniţiate de JTI România în vederea conştientizării efectelor profund negative ale contrabandei cu ţigarete asupra economiei şi a societăţii’, a declarat directorul general pentru managementul riscului şi investigaţii vamale din cadrul Autorităţii Vamale Române, Marcel Simion Mutescu.
Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră au menţionat că în continuare combaterea contrabandei cu ţigări rămâne o preocupare a instituţiei.
‘Combaterea contrabandei a fost şi este unul dintre obiectivele prioritare pe care Poliţia de Frontieră Română le dezvoltă într-o manieră coerentă şi consistentă. Acest exerciţiu este unul de echipă, iar în cadrul acestui angrenaj care a reuşit scăderea la cea mai mică cotă de piaţă a contrabandei cu ţigări şi produse din tutun, Poliţia de Frontieră Română îşi are locul şi rolul bine determinate’, a declarat Valeriu Bodoga, din cadrul Poliţiei de Frontieră.
La eveniment a fost prezent şi şeful Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), Toma Ioniţă.
‘Din perspectiva structurii pe care o reprezint, contrabanda este un fenomen care afectează societatea pe toate palierele ei. Având în vedere rolul structurilor de combatere a criminalităţii organizate şi anume acela a lupta cu infracţionalitatea săvârşită de grupurile de criminalitate organizată, vă asigur că structurile noastre depun toate eforturile pentru a lupta atât cu fenomenul contrabandei, cât şi cu infracţionalitatea asociată’, a menţionat Toma Ioniţă.
Reprezentanţii JTI au subliniat importanţa derulării unor astfel de campanii de conştientizare, care sunt esenţiale în lupta împotriva contrabandei.
‘Scăderea contrabandei înseamnă creşterea vânzărilor de pe piaţa legală şi implicit a sumelor pe care le plătim statului. JTI a virat anul trecut la buget circa 5,6 miliarde de lei, cu 14% mai mult decât în 2020. Suma reprezintă 80% din cifra de afaceri şi cuprinde accize, TVA, impozite şi alte taxe. Sperăm ca şi în 2022 să putem raporta contribuţii în creştere, datorită calendarelor de majorare a accizelor pe cinci ani adoptate recent, care vor constitui baza poziţiei de ţară a României în negocierile de la Bruxelles pe marginea viitoarei directive privind taxarea tutunului. Este evident şi pentru actualul Guvern, precum şi pentru autorităţile de aplicare a legii că majorările de taxe necorelate cu puterea de cumpărare duc la creşterea contrabandei. Sperăm ca şi guvernele viitoare, chiar dacă vor avea nevoie de venituri suplimentare, să ţină cont de predictibilitatea fiscală şi stabilitatea legislativă, ca fiind de la sine înţelese pentru consolidarea veniturilor bugetare şi a economiei’, a afirmat reprezentantul JTI România, Gilda Lazăr.
Potrivit datelor statistice, în luna iunie a acestui an, contrabanda cu ţigări se situa în România la 6,1%, cel mai mic procent înregistrat din anul 2008 şi până în prezent. Totodată, în ultimii doi ani, nivelul mediu al comerţului ilegal s-a menţinut la un nivel redus, sub pragul de 10%. Regiunea de Nord-Est continuă să fie cea mai afectată de comerţul ilegal. În anul 2021, media contrabandei în zona de Nord-Est a fost 23,3%, iar în iulie 2022 se situa la 13,3%, cea mai mare comparativ cu restul regiunilor ţării.
Campania ‘Contrabanda e boală grea’ este organizată în parteneriat cu Autoritatea Vamală Română, Poliţia de Frontieră din România, Poliţia Română, Serviciul Vamal al Republicii Moldova, Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova şi Asociaţia Investitorilor din România în Republica Moldova. AGERPRES / (AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă)