‘Târgul de Sfântul Dumitru’, un eveniment de tradiţie şi marcă înregistrată la OSIM, care îşi propune refacerea atmosferei vechilor târguri ce aveau loc în preajma marilor sărbători religioase – Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir şi Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor – se va desfăşura, începând de vineri şi până pe 27 octombrie, la Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’.
Pe durata celor şapte zile, vizitatorii vor avea ocazia să târguiască, să ia parte la spectacole de muzică şi dans, demonstraţii meşteşugăreşti realizate de creatori populari veniţi la muzeu din toate colţurile ţării.
‘Anul acesta ne vor fi alături şi reprezentanţi ai comunităţilor din judeţul Prahova: Valea Doftanei, Izvoarele, Starchiojd, Scorţeni, care ne vor prezenta prin meşteşuguri, cântec, joc şi bucate valorile de patrimoniu din zonă. Vor cânta şi ne vor încânta Ansamblul folcloric ‘Periniţa’ al Centrului Judeţean de Cultură Prahova, rapsozii Constantin Ghinea Dumitrache, Daniel Nicolae, Moise Ţeavă, grupul folcloric ‘Comoară Vie’ – comuna Izvoarele, Ansamblul folcloric al Asociaţiei Tinerilor – comuna Valea Doftanei’, informează instituţia muzeală.
De asemenea, vor fi prezenţi Grupul coral Cântec românesc – Bucureşti, Ansamblul de dansuri Veselie, Vidin, Bulgaria, Ansamblul folcloric ‘Cununa Carpaţilor’ al Centrului Naţional de Artă ‘Tinerimea Română’, Ansamblul folcloric profesionist ‘Ţara Vrancei’, Ansamblul Pilisterlu (Porumbelul) – Societatea Culturală Aromână, Bucureşti şi artiştii: Ionela Bran (judeţul Braşov), Maria Beatrice Băndoiu (judeţul Gorj), Ion Creţeanu (judeţul Olt).