Orice fel de semnal din afară în legătură cu sistemul de pensii din România este binevenit, a afirmat, marţi, purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe, care a reiterat că liberalii doresc ca principiul contributivităţii să fie cel care guvernează zona pensiilor.
‘Am văzut informaţia plasată public ieri de ministrul Muncii. Din punctul nostru de vedere, el este în măsură a detalia, a nuanţa şi a oferi până la urmă acest raport public pentru a fi comentat. În definitiv, nu e niciun fel de problemă. Au fost foarte multe proiecte legislative, cel puţin din partea noastră, care îşi doreau impozitarea pensiilor speciale sau nu neapărat în sensul în care şi-ar dori o parte din cei din Parlament, dar în sensul în care am putea să asigurăm o tradiţie către acel principiu pe care cu toţii ni-l dorim, asumat de altfel şi în PNRR, principiul contributivităţii care trebuie să guverneze zona pensiilor. Dar, pe de altă parte, orice fel de semnal din afară în legătură cu sistemul de pensii din România este binevenit şi necesar’, a declarat Stroe, la Parlament.
În opinia sa, este prematură discuţia pe această temă, pentru că ministrul Muncii trebuie să ofere detaliile. ‘Putem încadra pensiile militarilor în zona pensiilor ocupaţionale’, dacă un raport al Comisiei Europene confirmă, a adăugat el.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat că a primit în cursul dimineţii de luni raportul de la Banca Mondială cu cerinţele din PNRR, pensiile militare fiind cuprinse într-un jalon.
‘După cum ştiţi, avem un contract în derulare cu Banca Mondială pentru a îndeplini cerinţele din PNRR. Unele dintre ele mi se par extrem de absurde, dacă vorbim de acel procent. Dar, astăzi dimineaţă, am primit, aşa cum scrie în contractul de asistenţă cu Banca Mondială, un raport care conţine măsuri pe care ar trebui să le prevadă următorul proiect de act normativ, astfel încât trebuie să implementăm PNRR, un PNRR care, după cum bine ştiţi, a fost scris de Raluca Turcan, dacă vorbim de Muncă, semnat şi asumat de Florin Cîţu în calitate de premier, de ministrul Fondurilor Europene de atunci, domnul Ghinea. Avem recomandări de la Banca Mondială, astfel încât să putem respecta jalonul, măsuri care să vină îndeplinirea celor cinci cerinţe din jalonul pentru pensiile aşa-zis speciale’, a declarat Budăi.