Aproximativ 44 de tone de deşeuri din aluminiu au fost oprite la intrarea în ţară prin prin vama Petea, informează marţi un comunicat de presă al Inspectoratului teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei.
Potrivit sursei citate, poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu deşeuri din aluminiu care erau destinate unei firme din judeţul Satu Mare.
‘S-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean maghiar, conducând un automarfar înmatriculat în Ungaria. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din aluminiu, de la o societate comercială din Ungaria către o firmă din judeţul Satu Mare. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate – în total 22.234 kg – nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu există documente necesare importului de deşeuri’, precizează sursa citată.
Câteva ore mai târziu, în aceeaşi vamă s-a prezentat un cetăţean român, care conducea un automarfar înmatriculat în România şi care transporta 23.240 kg deşeuri din aluminiu, de la o societate comercială din Slovacia şi care urmau să ajungă la o firmă din judeţul Satu Mare.
‘Conform legislaţiei în vigoare, cei doi conducători auto nu au putut prezenta Anexa nr. 7 la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006. În ambele cazuri, autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar’, arată ITPF Sighetu Marmaţiei.