Biserica din localitatea Mărăşti, comuna Filipeni, a fost distrusă în totalitate de incendiul care a izbucnit vineri dimineaţă, a anunţat ISU Bacău.
Potrivit sursei citate, la sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi degajări de fum, pe o suprafaţă de aproximativ 160 metri pătraţi la biserică şi 16 metri pătraţi la clopotniţă.
‘În jurul orei 11,00 incendiul a fost lichidat. Din fericire, nu au fost înregistrate victime’, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.
Pompierii au intervenit cu 3 autospeciale de primă intervenţie şi comandă, 5 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoscară şi o ambulanţă SMURD.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spaţii deschise.