Acasă93Covasna: Măsuri pentru evitarea aglomeraţiei în cimitirele unde vor avea loc pelerinaje...

Covasna: Măsuri pentru evitarea aglomeraţiei în cimitirele unde vor avea loc pelerinaje de Ziua Morţilor

Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe au dispus o serie de măsuri pentru evitarea aglomeraţiei în cimitirele aflate pe raza municipiului, unde vor avea loc pelerinaje pe data de 1 noiembrie, cu prilejul Zilei morţilor.

Reprezentanţii Primăriei au precizat, printre altele, că urcarea pe strada Cetăţii spre Cimitirul comun se va face pe un singur sens, iar pentru coborâre se va folosi strada Voican. De asemenea, va fi amenajată o parcare temporară pe teritoriul poligonului de tir de lângă cimitir.

Totodată, a fost suplimentat numărul coşurilor de gunoi şi au fost amplasate şase puncte mobile de colectare a deşeurilor.

‘Ne pregătim să primim rudele şi persoanele care vor să îşi amintească de cei dragi: în ultimele săptămâni am curăţat mai temeinic cimitirul, iar în pregătirea pentru Ziua Morţilor ştim că mulţi oameni vor dori să facă ordine şi să îngrijească mormintele poate mai mult decât de obicei, aşa că am încercat să le punem la dispoziţie un număr suficient de pubele. Credem că şi anul acesta va fi un aflux mare de oameni, aşa că datorită Primăriei Sfântu Gheorghe, va fi posibilă parcarea maşinilor pe poligonul din apropiere. Această posibilitate va fi disponibilă de sâmbătă, 29 octombrie, până marţi, 1 noiembrie inclusiv’, a declarat directorul Tega, Mathe Laszlo.

Tot cu acest prilej, în centrul municipiului Sfântu Gheorghe a fost organizat un târg de flori.

‘ Piaţa va avea un total de 20 de vânzători, care vor rămâne până la 1 noiembrie. De asemenea, florile vor fi vândute la tarabele din Parcul Elisabeta şi la mesele temporare amenajate în această perioadă’ , se mai menţionează în comunicat.

Conform tradiţiei, în fiecare an pe data de 1 noiembrie catolicii şi reformaţii fac pelerinaje la mormintele rudelor şi prietenilor dispăruţi pentru a aprinde lumânări şi a depune buchete şi coroane de flori, iar obiceiul a fost preluat şi de o parte dintre ortodocşii din zonă.

Sărbătoarea mai este cunoscută sub denumirea de Luminaţia sau Ziua tuturor sfinţilor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks