Pompierii clujeni au avut nevoie de peste trei ore pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit, sâmbătă, într-o casă din Gilău.
Potrivit unei informări transmise de ISU Cluj, la faţa locului au intervenit trei autospeciale de stins incendii şi, preventiv, un echipaj SMURD din cadrul Gărzii de Intervenţie Gilău, a Punctului de Lucru Floreşti şi a Detaşamentului 1 Cluj-Napoca.
La faţa locului, pompierii au găsit acoperişul, cu o suprafaţă de aproximativ 60 mp, şi copertina alipită de acesta, cuprinse în totalitate de flăcări, cu pericol de extindere la casa învecinată, aflată la o distanţă mai mică de un metru.
Operaţiunile pentru stingerea incendiului au durat mai bine de trei ore, fiind evitată propagarea mai departe de limitele în care a fost găsit, precizează ISU Cluj.
O femeie, în vârstă de aproximativ 70 de ani, a fost consultată de către echipajul SMURD fără a fi transportată la spital.
Cauza probabilă a incendiului a fost un coş pentru evacuarea fumului izolat necorespunzător faţă de materiale combustibile.