Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care prevede suspendarea ocupării funcţiilor publice vacante până la sfârşitul lui 2022, prin excepţie putându-se organiza concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din cadrul serviciilor Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Legea are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.80/2022 prin care se reglementează suspendarea ocupării, prin examen sau concurs, în perioada 1 iulie 2022 – 31 decembrie 2022, a posturilor aferente funcţiilor publice vacante şi temporar vacante în sectorul bugetar.
Ordonanţa instituie unele excepţii de la această suspendare pentru posturile unice din instituţiile şi autorităţile publice.
Totodată, cu titlu de excepţie, în cazuri temeinic justificate, se preconizează aprobarea organizării de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului, cu justificarea necesităţii şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinaţie în buget.
Legea prevede că, prin excepţie, ‘se pot organiza concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din cadrul serviciilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, indiferent de data vacantării acestora, cu justificarea necesităţii şi încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinaţie în buget, prin memorandum aprobat de Biroul permanent al fiecărei Camere a Parlamentului’.
‘Prin excepţie (…), în cadrul instituţiilor şi/sau autorităţilor publice poate fi încadrat personal cu contract individual de muncă pe durată determinată, pe posturi în afara organigramei, prin act administrativ al conducătorului instituţiei, în conformitate cu dispoziţiile art.16 alin.(10) – (106) din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice’, mai prevede actul normativ.
O altă prevedere vizează reglementarea salarizării categoriei de personal didactic educator – puericultor, ţinând cont de preluarea creşelor în sistemul naţional de învăţământ.
‘Salariile de bază de la nr. crt. 1-8 şi 17-21 se aplică şi funcţiei didactice de educator-puericultor, conform studiilor absolvite. Diferenţierea salariilor de bază în funcţie de studiile absolvite se stabileşte prin ordin al ministrului Educaţiei, cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative la nivelul sectorului de activitate învăţământ preuniversitar’, prevede textul.