AcasăStiri generalePrimarul Sucevei: Ornamentele luminoase de Crăciun vor funcţiona cu program redus din...

Primarul Sucevei: Ornamentele luminoase de Crăciun vor funcţiona cu program redus din raţiuni economice

Montarea ornamentelor luminoase noi pentru sărbătorile de iarnă se va face în special în zona centrală a municipiului Suceava şi se are în vedere reducerea intervalului de funcţionare din raţiuni economice, în contextul crizei energetice, a anunţat, luni, primarul Ion Lungu.

El a spus că au fost achiziţionate şi decoraţiuni noi, ce vor fi fi montate doar în zona centrală, toate luminile de sărbători, inclusiv bradul de Crăciun, urmând să fie aprinse pe 28 noiembrie, când se marchează Unirea Bucovinei cu Ţara.

‘A fost prevăzută în bugetul aprobat de Consiliul Local achiziţia de noi elemente luminoase pentru decoraţiunile de iarnă, inclusiv pentru bradul de Crăciun. Chiar dacă e o perioadă mai tulbure, de criză, avem nevoie şi de ceva frumos, să ne însenineze. De aceea, montăm decoraţiunile de sărbători, aproape ca în anii anteriori, doar că mai concentrat pe zona centrală, unde sunt puse elementele noi. Ţinând cont de faptul că noi am făcut deja economii serioase la electricitate încă de acum doi ani, prin modernizarea iluminatului public în tot oraşul, fiind montate lămpi LED, nu e un consum atât de mare să avem iluminat ornamental de sărbători. Chiar şi aşa, luăm în calcul reducerea timpului de funcţionare, doar în anumite intervale orare, pentru economii”, a spus primarul Lungu.

Printre noile decoraţiuni luminoase ce urmează să fie montate se numără o arcadă luminoasă pe structură de aluminiu, ţurţuri luminoşi, cu câte 150 de LED-uri fiecare, perdele şi plase luminoase şi numeroase tuburi luminoase.

Totodată, decoraţiunile din bradul ce va fi instalat în centrul Sucevei vor fi noi în acest an, constând în aproximativ 150 de figurine bidimensionale, cu jocuri de lumini. AGERPRES / (AS – autor: Silvia Marcu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks