Acasă93REPORTAJ Crucea Roşie Vrancea - model privind intervenţia umanitară în cazul refugiaţilor...

REPORTAJ Crucea Roşie Vrancea – model privind intervenţia umanitară în cazul refugiaţilor ucraineni

Crucea Roşie Vrancea este un adevărat model de inspiraţie privind programele de intervenţie umanitară în sprijinul refugiaţilor ca urmare a crizei din Ucraina, au fost de părere reprezentanţii delegaţiei Federaţiei Internaţionale de Cruce şi Semilună Roşie (IFRC), aflaţi în vizită în judeţ.

‘Scopul acestei vizite a fost, în primul rând, acela de a ne face o idee despre munca Societăţii Române de Cruce Roşie, să vedem cum lucra organizaţia înainte, cu ce provocări a venit conflictul din Ucraina şi să înţelegem cum aceasta s-a adaptat noii realităţi. Ceea ce a fost evident din discuţiile pe care le-am purtat a fost faptul că organizaţia a pus pe primul loc demnitatea. Nu a fost doar despre servicii umanitare, ci mai ales despre cum, în acordarea serviciilor, demnitatea a devenit un element cheie. Crucea Roşie Vrancea a demonstrat că serviciile precedente pe care le aveau în derulare au rămas relevante, nu au fost afectate de criza ucraineană, ci mai degrabă ranforsate. A fost inspiraţional să vedem cum acţionează Crucea Roşie Vrancea, cum au adus laolaltă munca voluntarilor şi a diverşilor actori implicaţi în sprijinul Societăţii Naţionale de Cruce Roşie. Dar şi mai interesant a fost să vedem cum relaţia cu cetăţenii ucraineni, prin social media şi prin diverse alte mecanisme, a permis crearea unei comunităţi în jurul Crucii Roşii şi al cetăţenilor ucraineni’, a declarat, pentru AGERPRES, Xavier Castellanos, subsecretar general în cadrul IFRC.

În cele peste 250 de zile de război, Crucea Roşie Vrancea a organizat acţiuni de intervenţie umanitară atât pentru persoanele refugiate în judeţ, cât şi peste graniţă, în Ucraina. Astfel, până la acest moment, voluntarii filialei au reuşit să treacă peste graniţă 184 de transporturi umanitare, în valoare de peste 8,5 milioane de lei, iar pentru distribuirea acestora au străbătut aproape 90.000 de kilometri pe teritoriul ucrainean, ajungând în 43 de oraşe, printre care Cernăuţi, Ternopil, Uman, Kiev, Nikolaev, Chernihiv, Odessa, Donetsk, Luhansk, Harkov sau Bucea. De ajutoarele umanitare, constând în alimente, apă, produse de igienă, medicamente, îmbrăcăminte, generatoare, kituri de supravieţuire, cazarmament, au beneficiat peste 52.000 de ucraineni.

Nu mai puţin de 61 de voluntari au lucrat în ultimele luni exclusiv pentru programul dedicat refugiaţilor ucraineni, atât în Vrancea, cât şi în Ucraina.

‘Am văzut foarte multe activităţi în toată lumea, iar eu vin din Crucea Roşie Britanică, dar am fost foarte impresionat de toată munca de aici, în domeniul incluziunii sociale pentru populaţia locală, şi, de asemenea, suportul şi generozitatea faţă de refugiaţii ucraineni. Dar cel mai mult m-a impresionat şi inspirat umanitatea şi generozitatea voluntarilor. În Marea Britanie publicul a fost foarte mişcat de tragedia poporului ucrainean, distrugerea resurselor energetice, a spitalelor, de mişcarea populaţiei care a fost nevoită să îşi lase casele şi să plece. Publicul britanic a fost foarte generos în această situaţie de urgenţă şi a donat foarte mult pentru ca mişcarea de Cruce Roşie să poată la rândul său să ajute. În Marea Britanie sunt 150.000 de refugiaţi din Ucraina şi Crucea Roşie Britanică le oferă un sprijin similar, atât în bani, cât şi cu produse, ajutor pentru a se aşeza. Deci într-un fel facem lucruri similare, sentimentele de umanitate sunt la fel, dar noi suntem mult mai departe de tragedia ucraineană’, a spus şeful delegaţiei IFRC, Mike Adamson.

Membrii delegaţiei internaţionale au vizitat, în cursul zilei de marţi, Magazinul Social, care funcţionează în incinta Centrului de Primire a Refugiaţilor încă din primele zile ale războiului, când primii refugiaţi au sosit în Vrancea, dar şi Centrul de Zi ‘Acasă pentru Ucraina’, amenajat în această vară la sediul Crucii Roşii Vrancea.

‘Peste 1.000 de refugiaţi au fost înregistraţi în Vrancea de la începutul conflictului, dar numărul persoanelor care s-au oprit în Vrancea chiar şi pentru o scurtă perioadă de timp este mult mai mare. Astăzi, mai sunt în Vrancea circa 130-140 de refugiaţi ucraineni înregistraţi, găzduiţi majoritatea la persoane private. O dată pe săptămână, uneori chiar mai des, refugiaţii ucraineni ajung la Magazinul Social pentru a se aproviziona cu produse de strictă necesitate. Aprovizionarea magazinului se face cu produse oferite de Crucea Roşie Română, dar şi cu ajutorul unor sponsori pe care reuşim să îi identificăm la nivel local şi cărora le mulţumim din suflet pentru implicare’, a precizat directorul Crucii Roşii Vrancea, Rodica Davidean.

Pentru că la întâlnirea de la Focşani au fost prezenţi foarte mulţi dintre ucrainenii refugiaţi în Vrancea, membrii delegaţiei Crucii Roşii Internaţionale au discutat îndelung cu aceştia, s-au interesat despre situaţia acestora şi nevoile lor.

Reprezentanţii IFRC s-au arătat interesaţi, în egală măsură, de programele pe care Crucea Roşie Vrancea le derulează pentru populaţia de etnie romă din judeţ sau în sprijinul populaţiei în risc de sărăcie, precum şi de proiectele civice şi pentru tineret.

Astfel, din datele prezentate de reprezentanţii Crucii Roşii Vrancea, activitatea filialei are în prim plan proiectele de intervenţie în cazuri de dezastre şi acordarea primului ajutor. Crucea Roşie Vrancea are un detaşament de voluntari instruiţi şi formaţi pentru tipuri de intervenţie multirisc, şapte centre rapide de intervenţie şi o reţea sustenabilă de peste 250 de voluntari, unii dintre aceştia aflându-se la acest moment în procesul de instruire.

Organizaţia implementează mai multe tipuri de proiecte adresate categoriilor de persoane vulnerabile, precum adăposturi de urgenţă pentru persoanele fără locuinţă, persoane vârstnice şi oameni ai străzii, proiecte de incluziune socială prin care persoanelor vulnerabile le sunt asigurate nevoile de bază – hrană, produse de igienă şi medicamente. În domeniul sănătate, prevenire şi educaţie pentru sănătate, Crucea Roşie Vrancea gestionează centre multifuncţionale socio-medicale, prin care sunt furnizate servicii de asistenţă medicală, de asistenţă socială, de igienă.

În domeniul educaţiei, Crucea Roşie Vrancea organizează, pentru copii şi tineri aflaţi în dificultate, activităţi de educaţie nonformală şi cursuri de formare profesională.

Prin programul ‘Sub Acoperişul Crucii Roşii’, filiala vrânceană gestionează două campusuri de locuit, la Adjud şi la Vânători, menite să îmbunătăţească condiţiile de viaţă ale unor categorii de persoane marginalizate, cu circa 80 de beneficiari, şi oferă activităţi pentru bătrâni.

Filiala de Cruce Roşie Vrancea are în subordine 21 de subfiliale pe întreg teritoriul judeţului, cu 53 de angajaţi, din care 27 cu contract pe perioadă nedeterminată, precum şi 173 de voluntari. Prin proiectele recente pe care Crucea Roşie le are în implementare, reţeaua de voluntari a organizaţiei se va mări cu peste 300 de persoane din tot judeţul.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks