AcasăStiri generaleArad: Un copil de 13 ani a fost prins că avea un...

Arad: Un copil de 13 ani a fost prins că avea un cuţit asupra sa în şcoală; au fost sesizate Poliţia şi DGASPC

Un elev de 13 ani din municipiul Arad a fost prins, joi, că avea asupra sa, la şcoală, un cuţit, profesorii solicitând intervenţia poliţiştilor, care ulterior au sesizat asistenţii de la Protecţia Copilului pentru a cerceta situaţia familiei copilului.

Incidentul a avut loc la o şcoală gimnazială din Arad, unde băiatul este în clasa a VII-a.

‘Cadrele didactice ale unei unităţi de învăţământ preuniversitar din Arad au solicitat prezenţa poliţiştilor la şcoală, întrucât, într-o pauză, asupra unui elev ar fi fost găsit un cuţit de mici dimensiuni. A fost informată Direcţia Generală de Asistenţă Comunitară şi Protecţia Copilului, pentru a lua măsuri potrivit competenţelor. Cercetările sunt continuate într-un dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de port sau folosire, fără drept, de obiecte periculoase’, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Având doar 13 ani, copilul nu va răspunde penal, au precizat ulterior poliţiştii pentru AGERPRES.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Marius Gondor, a declarat, pentru AGERPRES, că elevul nu a ameninţat pe nimeni, iar cuţitul a fost găsit în buzunarul gecii sale. Un coleg ştia că băiatul are cuţitul şi i-a spus dirigintei, care a verificat şi a găsit obiectul. Copilul ar fi spus că l-a uitat în geacă după ce a folosit cuţitul acasă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks