Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu, vicepremier şi ministru al Transporturilor şi Infrastructurii, a declarat joi, la Târgovişte, că ‘turbulenţa de dreapta trebuie să se încheie’, iar ‘începutul sfârşitului’ va începe în luna 2023, odată cu obţinerea funcţiei de premier de către liderul social-democrat Marcel Ciolacu.
‘România are nevoie în 2024, după 20 de ani, de un preşedinte de stânga. De 20 de ani facem experimente cu preşedinţi de dreapta (…) Vedeţi acum că cei mai mari critici ai preşedintelui Klaus Iohannis sunt nişte domni care ne spuneau în 2014, când a fost campania lui Victor Ponta, sau în 2019, cât de bun e el faţă de candidatul nostru. Acelaşi lucru s-a întâmplat în 2004 când explicau aceiaşi domni cât de bun e Traian Băsescu faţă de Adrian Năstase şi sunt primii acum care încep să înjure (…) Eu cred că toată această turbulenţă de dreapta trebuie să se încheie şi începutul sfârşitului pentru aceşti domni eu cred că va începe în mai, când prim-ministru al României va deveni Marcel Ciolacu’, a afirmat Grindeanu.
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu, precum şi liderul partidului, Marcel Ciolacu, secretarul general al formaţiunii, Paul Stănescu, şi miniştrii Gabriela Firea, Petre Daea, Adrian Câciu şi Florin Spătaru participă joi seară, la Târgovişte, la conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Dâmboviţa.
La Sala Sporturilor din Târgovişte, unde are loc evenimentul, sunt prezenţi peste 3.000 de delegaţi din organizaţiile locale ale PSD din judeţul Dâmboviţa. AGERPRES / (AS – autor: Cornelia Dumitru, editor: Marius Frăţilă)