Două fetiţe de 7 ani şi 11 ani au fost accidentate vineri de o maşină condusă de o şoferiţă, pe DN 17, în localitatea Livezile din judeţul Bistriţa-Năsăud, potrivit datelor transmise de Inspectoratul judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Cea mai mică a suferit un traumatism cranian, iar cea de 11 ani are o ruptură de claviculă.
Victimele au fost transportate de către echipajele medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, pentru continuarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb, a precizat, pentru AGERPRES ,că fetiţele erau angajate în traversarea drumului naţional pe trecerea pentru pietoni, în momentul în care au fost accidentate de un autoturism condus de o femeie de 42 de ani, domiciliată în comuna Bistriţa Bârgăului.
Şoferiţa a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. AGERPRES / (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frăţilă)