AcasăStiri generaleVaslui: Dosar penal pentru două femei care au purtat uniforme de poliţist...

Vaslui: Dosar penal pentru două femei care au purtat uniforme de poliţist la o petrecere

Poliţiştii vasluieni au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale după ce două femei au purtat uniforme de poliţist la o petrecere şi au realizat o filmare pe care au distribuit-o în mediul online.

‘În urma verificărilor efectuate, au fost identificate persoanele din videofilmare, respectiv două femei, în vârstă de 49 şi 27 de ani, din municipiile Vaslui şi Iaşi. Obiectele de vestimentaţie au fost ridicate în vederea cercetării. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uzurparea de calităţi oficiale, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au produs situaţiile prezentate şi dispunerea măsurilor legale’, precizează un comunicat de presă transmis de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.

Din verificările efectuate a rezultat că filmarea a fost realizată în noaptea de 5 spre 6 noiembrie, în municipiul Vaslui, cu ocazia unui eveniment privat. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Antonia Niţă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks