AcasăStiri generaleHarghita: A scăzut numărul intervenţiilor pentru alungarea urşilor; 310 apeluri, de la...

Harghita: A scăzut numărul intervenţiilor pentru alungarea urşilor; 310 apeluri, de la începutul anului

Numărul intervenţiilor pentru alungarea urşilor a scăzut în Harghita, de la începutul anului fiind înregistrate 310 apeluri prin care oamenii solicitau ajutorul jandarmilor pentru îndepărtarea acestor animale din zonele locuite.

Informaţiile furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita, plt.adj.şef Gheorghe Suciu, arată că între 31 octombrie şi 7 noiembrie, la numărul de urgenţă 112 s-au înregistrat patru apeluri care semnalau prezenţa unor urşi în zonele locuite, în vreme ce în perioada similară a anului trecut numărul a fost dublu, fiind derulate opt astfel de intervenţii.

Sursa citată arată că cele patru apeluri au fost făcute din localităţile Ditrău şi Bălan.

Solicitarea de la Ditrău a venit în seara zilei de 31 octombrie, când s-a semnalat prezenţa unui urs în curtea unei instituţii de învăţământ.

Jandarmii, împreună cu ceilalţi membrii ai echipei de intervenţie, constituită conform procedurilor legale, au reuşit alungarea ursului în afara localităţii, intervenţia încheindu-se după miezul nopţii.

Din oraşul Bălan au fost primite trei apeluri, în zilele de 5 şi 6 noiembrie, de fiecare dată la faţa locului fiind trimis fie un echipaj de poliţie, fie unul de jandarmi, animalul sălbatic fiind îndepărtat din localitate.

Din cele relatate de către cetăţeni, este vorba de un urs care are obiceiul să coboare seara în oraş pentru a căuta hrană, a precizat Gheorghe Suciu.

Pe timpul intervenţiilor nu au fost înregistrate alte pagube sau incidente şi în toate cazurile patrulele au mai rămas în zonă pentru o perioadă, pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent.

De la începutul anului, la nivelul Dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita au fost înregistrate 310 apeluri făcute prin intermediul numărului de urgenţă 112, prin care era semnalată prezenţa unor urşi în apropierea zonelor locuite.

Numărul este în scădere faţă de anul trecut, când în aceeaşi perioadă, au fost înregistrate un număr de 472 de astfel de solicitări.

În toate situaţiile a fost trimis la faţa locului un echipaj de intervenţie.

Jandarmii le reamintesc oamenilor că este recomandat ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks