Guvernul a aprobat fondurile necesare investiţiilor în modernizarea infrastructurii feroviare din Constanţa, Portul Constanţa şi Portul Galaţi, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
‘Pentru modernizarea infrastructurii feroviare din Constanţa, Portul Constanţa şi Galaţi, au fost aprobate două hotărâri de guvern. 5,3 miliarde lei este valoarea investiţiilor care vor fi realizate la Portul Constanţa, pentru o cale ferată care va fi modernizată pe o lungime de 257 de kilometri, respectiv alţi 13 kilometri de linie ferată nouă, care urmează să intre în proces de construcţie, la finalizarea acestui obiectiv având loc îmbunătăţiri substanţiale pentru derularea activităţilor comerciale şi pentru a consolida importanţa pe care Portul Constanţa, mai ales în contextul războiului din Ucraina, a dobândit-o la Marea Neagră’, a declarat Dan Cărbunaru, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
El a explicat şi structura investiţiilor care vor fi realizate la Portul Galaţi.
‘Şi la Galaţi au fost aprobaţi noi indicatori, cu o valoare totală de 780 de milioane de lei, care vor permite modernizarea unor platforme, suplimentarea teritoriului portuar, modernizarea infrastructurii rutiere şi feroviare, respectiv realizarea unei platforme multimodale, de peste 100.000 de metri pătraţi. Aceste lucruri vor permite Portului Galaţi nu doar de a-şi extinde nivelul de operaţionalizare pentru gestionarea fluxurilor care trec în această zonă, inclusiv din perspectiva conexiunilor naval-feroviar, dar îi va permite şi conectarea la reţeaua centrală Rin-Dunăre-Alpi, oportunitate importantă pe care România o va valorifica în acest context’, a afirmat Cărbunaru.
Referitor tot la infrastructura de transport, acesta a mai precizat că în şedinţa de guvern au fost aprobate hotărâri privind proceduri de expropriere pe coridorul de interes naţional Autostrada Bacău – Paşcani, dar şi pentru modificarea unor anexe care vizează coridorul de expropriere a lucrării de utilitate publică Drum Expres Craiova – Piteşti şi legăturile existente.