AcasăStiri generaleMaramureş: Criticul literar şi gazetarul Augustin Cozmuţa, comemorat de lumea literară şi...

Maramureş: Criticul literar şi gazetarul Augustin Cozmuţa, comemorat de lumea literară şi autorităţile locale

Fostul jurnalist şi critic literar Augustin Cozmuţa va fi comemorat în localitatea Cerneşti la şapte ani de la plecarea în eternitate, a anunţat, luni, revista de cultură ‘Nord Literar’ a Consiliului Judeţean Maramureş.

‘Evenimentul va avea loc în parteneriat cu Primăria Comunei Cerneşti, care organizează un eveniment comemorativ dedicat împlinirii a şapte ani de când scriitorul-jurnalist Augustin Cozmuţa ne priveşte din Constelaţia Scorpionului. Născut la 14 noiembrie 1944, în Cerneşti, licenţiat în filologie şi filosofie, Augustin Cozmuţa rămâne unul dintre cei mai importanţi oameni de cultură ai Maramureşului, graţie activităţii sale de critic literar, scriitor, eseist şi jurnalist’, a precizat revista literară.

Augustin Cozumţa este cel care în 22 decembrie 1989, împreună cu colegii din redacţia ziarului local a editat, primul număr al fostului ziar istoric ‘Graiul Maramureşului’, publicaţie care continuă să apară în variantă print şi online. De asemenea, ziarul a avut în perioada anilor 90, un supliment săptămânal de cultură care s-a bucurat de atenţia publicului cititor.

Personalitatea gazetarului şi criticului literar va fi evocată de foşti colegi, cunoscuţi şi prieteni. Evenimentul va avea loc la Centrul Cultural Cerneşti, marţi 15 noiembrie, 2022, începând cu ora 11.00.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks