AcasăStiri generaleJudeţul Timiş are un videoclip de promovare realizat de Charlie Ottley

Judeţul Timiş are un videoclip de promovare realizat de Charlie Ottley

Administraţia timişeană are, de luni, un film de promovare turistică a judeţului, creat de producătorul Charlie Ottley, realizatorul Wild Carpathia şi Flavours of Romania, care va fi difuzat de postul de televiziune BBC din Marea Britanie şi va face parte dintr-un grupaj video care promovează România.

Clipul va fi lansat până la exercitarea titlului Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii şi prezintă tradiţii locale, atracţii turistice, destinaţii care descoperă gastronomia din Timişoara şi din judeţ, istoria locurilor şi cultura comunităţilor.

‘Am semnat un contract de promovare cu BBC, pentru şase săptămâni de difuzare a clipului de un minut. Contractul, în valoare de 10.000 de euro, se va încheia în data de 15 ianuarie 2023. Nu este singurul astfel de contract de promovare, vor urma şi altele. Va fi cea mai mare campanie de promovare a României în Occident’, a declarat, luni, vicepreşedintele CJ Timiş, Alexandru Proteasa.

Charlie Ottley a detaliat, într-o conferinţă de presă, că a fost fascinat de surprizele oferite de descoperirea judeţului, în timpul documentării. Deşi credea că Timişul este un judeţ prin excelenţă de câmpie, a rămas surprins să descopere munţi, peşteri, cascade, lacuri, păduri şi urşi.

‘Am condus prin diferite zone de câmpie în care nu m-am oprit să explorez (până acum, n.r.), dar făcând aceste filme, parcă am deschis ochii. Sunt atâtea sate frumoase, meşteşuguri, iar diversitatea culturală din Timiş este uimitoare. Iubesc faptul că toată lumea se înţelege cu toată lumea. În alte zone din România mai sunt confruntări ale culturilor, dar aici avem unguri, germani, români, romi şi chiar pare să existe o coeziune socială şi diversitate culturală pe care o găseşti în sate, dar şi în oraş. Eu credeam că este doar câmpie în judeţul Timiş, dar am văzut ca sunt dealuri, chiar munţi mai mici. Am descoperit cascade, păduri, lacuri şi urşi. Turismul viticol poate fi dezvoltat mai mult decât este în prezent. Cred că un drum, al vinului pentru ciclişti, autobuze care să ducă turiştii pe la podgorii atunci când ajung în oraş ar fi o perspectivă interesantă pentru viitor’, a arătat Ottley.

Pentru Ottley a fost o mare tristeţe să vadă izvoare cu apă termală care sunt închise, în timp ce la Budapesta, acestea sunt exploatate pentru un turism al sănătăţii. De asemenea, a punctat ca obiective minunate mănăstirile din Timiş şi Transluncanii, un mini Transfăgărăşan bănăţean de excepţie.

El a subliniat că ideea filmului a fost să arate toate aspectele diferite ale turismului, lucrurile care i-ar putea convinge pe turiştii străini să vină aici, la fel ca şi pe românii din toate colţurile ţării.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks