Consiliul Judeţean (CJ) Bihor a aprobat marţi, în şedinţă ordinară, indicatorii tehnico-economici pentru extinderea de patru ori a suprafeţei actuale a terminalului de pasageri al Aeroportului Oradea, un proiect de aproape 213 milioane de lei, cu finanţare europeană.
‘Acest proiect, alături de celelalte pe care le avem în lucru, va rezolva pentru mulţi ani de acum înainte infrastructura aeroportuară a Municipiului Oradea şi a judeţului Bihor. Astfel, vom avea un terminal de pasageri extins care va prelua toate fluxurile, eficient energetic, cu o parcare şi acces printr-un sens giratoriu dinspre drumul naţional DN79. Vor mai exista o zonă destinată unui hotel, un terminal cargo operaţional, o pistă extinsă la 2.500 de metri, sisteme de control, aterizare şi decolare complet modernizate şi un gard inteligent dispus pe noua configuraţie a aeroportului’, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan.
Terminalul T1 se va extinde astfel încât capacitatea acestuia se va dubla, practic, de la procesarea unui trafic de 400 pasageri/oră la 800 de pasageri/oră, atât pe zboruri interne, cât şi pe zboruri internaţionale. Sunt prevăzute patru fluxuri principale: plecări/sosiri Schengen şi plecări/sosiri non-Schengen. Se vor asigura şi fluxuri secundare dedicate pentru plecări şi sosiri VIP.
Noile construcţii se vor dezvolta preponderent la parter, între cele două clădiri existente, având în unele zone şi etaj/mezazin. Pe lângă fluxurile aeroportuare se vor realiza spaţii comerciale, birouri pentru personalul administrativ, handling, de securitate şi pentru reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii de control: poliţia de frontieră, SRI şi vamă.
Prin realizarea acestui proiect, suprafaţa construită se va mări de la 2.925 metri pătraţi, cât este în prezent, la aproximativ 12.500 metri pătraţi.
Investiţia mai prevede extinderea suprafeţelor betonate din faţa terminalului pentru a facilita accesul pasagerilor, al personalului şi al utilajelor aeroportuare, extinderea drumului de acces şi a parcării (capacitate de 320 de locuri), achiziţia unui echipament de degivrare pentru perioadele cu temperaturi scăzute şi alte lucrări conexe.
‘Având în vedere faptul că anul acesta, până în prezent, au fost aproximativ 190.000 de pasageri îmbarcaţi/debarcaţi, ţinând cont de intenţiile de dezvoltare a Aeroportului Oradea, am considerat că se impune să ne concentrăm activitatea într-un singur terminal, atât pentru sustenabilitatea aeroportului în viitor, dar şi pentru confortul pasagerilor’, a afirmat Ilie Bolojan.
Valoarea totală a proiectului ‘Extinderea şi eficientizarea terminalului de pasageri nr. 1 al Aeroportului Oradea’ este de 212.844.709,50 lei, inclusiv TVA. Finanţarea va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020, pe Axa Prioritară 2: Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal de calitate, durabil şi eficient. Valoarea totală eligibilă este de 166.511.188, 20 lei, din care: 163.180.964,44 lei – valoarea totală nerambursabilă din contribuţia CE (85% FEDR) şi contribuţia publică eligibilă asigurată prin Bugetul de Stat (13%); 3.330.223,96 lei – valoarea contribuţiei publice asigurată din bugetul Consiliului Judeţean Bihor (2%).
Valoarea totală neeligibilă a proiectului este de 46.333.521,30 lei, din care 15.029.915,92 lei, inclusiv TVA, reprezintă costul lucrărilor pentru extinderea parcării, asigurată de Consiliul Judeţean Bihor.
Durata de realizare a investiţiei este de 8 luni, din care două luni pentru proiectare şi şase luni pentru execuţia lucrărilor. AGERPRES / (A, AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)