Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a participat marţi, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe în formatul miniştrilor apărării din statele membre ale Uniunii Europene.
Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES, reuniunea a debutat cu o sesiune dedicată afacerilor curente, în care Înaltul Reprezentat al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, a informat asupra principalelor evoluţii în dosarele Politicii de Securitate şi Apărare Comună cu accent pe noua misiune militară a UE de asistenţă pentru Ucraina, angajamentul Uniunii Europene în Niger, stadiul implementării Busolei Strategice, precum şi pachetul de apărare al Comisiei Europene.
‘Tema principală de discuţii a reuniunii CAE a fost dedicată procesului de dezvoltare a capabilităţilor pentru apărare la nivelul UE. În cadrul reuniunii de astăzi, prima întâlnire anuală la nivel ministerial pe acest subiect, a fost iniţiată o serie de dezbateri la nivel înalt, care vor avea caracter regulat, asupra perspectivelor de creştere a convergenţei eforturilor statelor membre în privinţa investiţiilor dedicate domeniului apărării, în baza obiectivelor Busolei Strategice a UE şi a angajamentelor de la Versailles. Ministrul român al apărării a subliniat importanţa stimulării investiţiilor şi a indicat susţinerea României pentru noile instrumente financiare de sprijin propuse de Comisia Europeană, care vor impulsiona eforturile statelor membre în ceea ce priveşte înzestrarea cu echipamente şi tehnologii avansate’, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, în acest context, Angel Tîlvăr a propus organizarea unei reuniuni comune a miniştrilor de Apărare şi Finanţe din ţările UE dedicată discutării posibilităţilor concrete de exceptare a cheltuielilor pentru apărare destinate investiţiilor din calculul anual al deficitului bugetar. Pe palier operaţional oficialul român a reconfirmat angajamentele pentru eforturile UE, accentuând contribuţia naţională substanţială la operaţia Althea în Balcanii de vest.
În cadrul unei reuniuni informale dedicate Ucrainei, cu participarea Secretarului General al NATO şi cu o intervenţie prin videoconferinţă a ministrului ucrainean al apărării, Consiliul a discutat situaţia de securitate din Ucraina, generată de războiul de agresiune al Federaţiei Ruse, informează MApN.
‘În marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe s-a desfăşurat Comitetul Director al Agenţiei Europene de Apărare (EDA), în cadrul căreia miniştrii apărării au aprobat raportul final rezultat în urma celei de a doua iteraţii a procesului anual de analiză coordonată a apărării (CARD), derulat în perioada 2021-2022. În intervenţia sa, ministrul Apărării Naţionale a evidenţiat contribuţia României la consolidarea Politicii de Securitate şi Apărare Comună, indicând că rezultatele procesului CARD reflectă o imagine cuprinzătoare a tabloului european în materie de capabilităţi şi că vor contribui la recalibrarea eforturilor statelor membre pentru a răspunde în mod adecvat la provocările de securitate fără precedent cu care se confruntă Uniunea Europeană, se mai arată în comunicat.