Piese de ceramică din eneolitic şi epoca bronzului, castroane romane, cahle medievale, manuscrise de secol XV, textile de secol XVII, icoane de secol XIX şi un steag din 1918 readuse ‘la viaţă’ prin munca din ultimii ani a conservatorilor şi restauratorilor Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia pot fi admirate, timp de peste o lună, într-o expoziţie ce deschide manifestările prilejuite de Ziua Naţională a României.
Intitulată ‘Conservare şi Restaurare/Artă şi Diversitate’, expoziţia, vernisată miercuri, cuprinde doar o mică parte din ceea ce a rezultat din munca migăloasă a celor 14 restauratori din domeniul ceramicii, al metalului, al cărţii vechi şi al textilelor, investigatori şi conservatori ai muzeului.
‘Este o bucurie, este o onoare pentru noi să vă arătăm ce facem, ce ştim noi să facem cel mai bine. Ceea ce facem noi, restauratorii, conservatorii, investigatorii, este să redăm patrimoniului, să redăm publicului piesele din patrimoniul nostru, al muzeului’, a afirmat şeful Centrului de Conservare şi Restaurare a Cărţii Vechi, Alexandru Ştirban. El a punctat că scopul activităţilor muzeale este să poţi să valorifici piesele aflate în patrimoniu, pentru ca aceia care intră pe porţile muzeului să le poată admira şi să le poată vedea la adevărata lor valoare.
Alexandru Ştirban a spus că deşi mulţi cred că munca de restaurator este o muncă individuală, o muncă în care totdeauna restauratorul este faţă în faţă cu obiectul, lui îi place să creadă că restaurarea-conservarea este şi o muncă de echipă.
‘Pentru că nu am putea să facem fiecare în domeniul lui, singuri, lucruri pe care să le ducem până la capăt. Intervin investigatorii, intervin specialiştii pe fiecare domeniu şi atunci rezultatul este unul mult mai bun, mult mai valoros. Ceea ce vedeţi dumneavoastră aici este rezultatul unei munci de echipă. Avem la Alba Iulia aproape toate spectrele domeniului restaurare. Vedeţi în expoziţie obiecte de la epoca bronzului, epoca romană, ceramică, la cartea veche. Avem cărţi de secol XVI, avem tipărituri, icoane de secol XVIII, icoane de secol XIX, textile arheologice. Sunt piese extraordinar de valoroase. Sunt piese din patrimoniul muzeului, dar sunt piese şi ale altor deţinători, în special carte veche, unde avem câteva contracte cu mari deţinători de carte veche şi cu care colaborăm. Ne-au dat permisiunea să expunem lucrări din patrimoniul lor Consistoriul Bisericii Evanghelice Cisnădie şi Mănăstirea Râmeţ’, a explicat Alexandru Ştirban.
Acesta a menţionat, pentru AGERPRES, că secţia nu are contracte doar cu mari deţinători, în special culte, de carte veche şi icoane, dar şi cu persoane private. ‘Vin cu lucrări mici, pe care nu le refuzăm, şi încercăm să satisfacem şi dorinţa lor de a-şi păstra patrimoniul. Cei care au astfel de piese şi investesc în restaurare merită respectul şi ajutorul nostru’, a spus Alexandru Ştirban.
În ceea ce priveşte durata în care este restaurată o piesă, Ştirban a precizat că ţine de starea acesteia. ‘De exemplu, o carte care are un volum de 400-500 de file şi este într-o stare destul de degradată poate să meargă la o conservare sau la o restaurare de la 4 săptămâni la 2 – 3 luni. Sunt operaţii pe care nu poţi să le faci într-un flux continuu. Intervii, laşi o perioadă de timp, revii şi iarăşi intervii… În general, restaurarea este de lungă durată, de câteva luni’, a subliniat Alexandru Ştirban.
Printre piesele expuse se află un vas de provizii, datat în epoca bronzului, cultura Wietenberg. Înainte de restaurare, acesta era fragmentat, cu zone lacunare, acoperit cu depuneri mecanice de sol şi carbonaţi de calciu. Restaurarea a constat în îndepărtarea depunerilor prin metode mecanice umede şi tratamente chimice, asamblare, completarea lacunelor, refacerea decorului, integrarea cromatică şi conservarea finală.
Mai pot fi admirate, tot din ceramică, un castron de asemenea din epoca bronzului, dar aparţinând culturii Susani, castroane de tip Dragendorff 37, de epocă romană, din secolele II-III, din ceramică de tip terra sigilata. Tot din aceeaşi perioadă, este un obrăzar de coif (galea), din fier şi elemente ornamentale din bronz, precum şi o placă pectorală de armură şi lucerne din bronz.
În expoziţie poate fi admirată şi statuia restaurată a lui Jupiter Zbelsurdos, din marmură. Fragmentată, piesa a fost etalată deficitar în anul 1975 în expoziţia de bază a muzeului, prin asamblare cu un adeziv pe bază de celuloid şi nituri metalice. Ea a fost restaurată prin demontare, îndepărtarea adezivului prin metode mecanice şi chimice, eliminarea niturilor metalice, reasamblare şi completarea lacunelor.
O altă statuie restaurată de epocă romană este cea a lui Hercule Farnese, piesă fragmentată în urma descoperirii accidentale.
De asemenea, printre obiectele restaurate se află şi stele funerare, un sfinx funerar şi un bust feminin, toate de epocă romană, fibule de factură gepidă, din secolul al V-lea, o cruce relicvar, din secolele IX-X, dar şi cahle de secol XVII.
Sunt, de asemenea, multe cărţi de cult: un ‘Ceaslov’ din 1640, un ‘Apostol’ din 1704, o ‘Evanghelie’ din 1817.
În expoziţie se află şi un Tratat de Căsătorie şi un Tratat Pastoral din secolul al XV-lea, ambele în latină, precum şi un Atlas Geografic din 1830, apărut la Viena.
În ceea ce priveşte partea de textile, printre obiectele restaurate şi expuse se află o diademă sau centură, o manşetă cămaşă, o talpă încălţăminte, toate din secolul al XVII-lea.
Există, de asemenea, un steag funerar din 1784, din mătase naturală, pânză in şi cerneală, dar şi un steag din 1918, din pânză de lână.
Nu lipsesc icoanele, cum ar fi ‘Prăznicar cu Răstignirea şi 4 scene’, ‘Iisus Hristos Atotţiitorul’, ‘Învierea cu 12 praznice’, ‘Maica Domnului cu Pruncul’ (Teodorovskaia), ‘Maica Domnului cu Pruncul’ (Smolenskaia Hodighitria), toate din secolul al XIX-lea şi realizate în tehnica tempera pe lemn.
Alexandru Ştirban a subliniat că şi-a dorit să fie ‘o expoziţie care să placă, o expoziţie bine documentată, care pune în valoare atât piesele în sine, cât şi munca restauratorilor, a conservatorilor, a investigatorilor’.
De-a lungul timpului, la Alba Iulia au fost restaurate mii de cărţi şi documente vechi, unele de secole, provenite din marile colecţii ale bibliotecilor, muzeelor şi cultelor din România, şi nu numai, afectate atât de cercetări improprii, cât şi de condiţii precare de depozitare.
Câteva din manuscrisele care nu au fost lăsate să ‘moară’ de către restauratorii din Alba Iulia sunt cărţi şi documente care, prin valoarea lor, se încadrează în categoria Tezaur: ‘Liturghierul’ de la Slatina (secolul al XVI-lea), ‘Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur’ (1620), ‘Missale’ (manuscris pe pergament din secolul al XIV-lea), Carte de predici (1400), ‘Tetraevangheliarul slavo-român’ (Sibiu, 1551-1553), fragment, ‘Cazania lui Varlaam’ (Iaşi, 1643), ‘Evanghelia Greco-Română’ (Bucureşti, 1683), ‘Psaltire’ (1651), ‘Molitvenic’ (1688), ‘Chiriacodromion’ (1699), ‘Biblia lui Şerban Cantacuzino’ (1688).
Restaurate la acest centru au fost şi ‘Noul Testament’ tipărit la Bălgrad, vechea Alba Iulia, în 1648, o lucrare de excepţie a tipografiei chirilice româneşti, o copie după ‘Cazania lui Varlaam’, de secol XVIII, o carte de predici din secolul al XV-lea, dar şi mai multe diplome pe pergament din secolele XV-XVI.
Tot aici au fost restaurate în urmă cu câţiva ani o serie de diplome pe pergament din 1428, 1529, 1538 şi din anul al XI-lea de pontificat al papei Benedict al XIV-lea, aparţinând Arhiepiscopiei Romano-Catolice.
Cea mai îndelungată operaţiune de restaurare a fost de zece luni şi a vizat un manuscris românesc pe hârtie, cu miniaturi, din secolul al XVIII-lea. Extrem de degradat biologic, manuscrisul era fragmentat în mii de bucăţi, dar lucrarea a fost în final restaurată.
