Acasă93Covasna: Cea mai bună turtă dulce din Târgu Secuiesc, desemnată în cadrul...

Covasna: Cea mai bună turtă dulce din Târgu Secuiesc, desemnată în cadrul unui concurs

Cea mai bună turtă dulce din Târgu Secuiesc va fi desemnată luna aceasta în cadrul unui concurs organizat de Primăria municipiului şi Fundaţia Wegener Pro Sanitate, au anunţat autorităţile locale.

Potrivit acestora, concursul se va desfăşura pe două secţiuni – turtă dulce tradiţională şi reform (fără lactoză, gluten şi zahăr), iar participanţii se pot înscrie individual sau în echipă.

‘ Căutăm cea mai bună turtă dulce de casă din Târgu Secuiesc. Concursul îşi propune să găsească gospodina, comunitatea sau grupul civic care face cea mai delicioasă turtă dulce din oraşul breslelor. În concurs nu poate fi înscrisă turtă dulce vândută în comerţ (…) Concursul este deschis pentru două categorii, iar în afară de participări individuale, se pot înscrie şi familii, clase sau grupuri de grădiniţă, grupuri civile sau companii – oricine se simte provocat să facă cea mai bună turtă dulce. Lucrările vor fi evaluate de un juriu profesionist, care va ţine cont de mai multe criterii şi va acorda premii în mai multe categorii, aşa că vă rugăm să acordaţi atenţie şi decorului’ , se arată într-o postare pe site-ul Primăriei.

Termenul limită de înscriere este 12 decembrie, ora 12.00, iar produsele care participă la concurs trebuie predate la Biroul de Comunicare al Primăriei Târgu Secuiesc. Jurizarea va avea loc în perioada 13-18 decembrie, iar ceremonia de premiere în 22-23 decembrie, în cadrul evenimentului ‘ Orăşelul lui Moş Crăciun’.

‘ Căutăm turtă dulce făcută în casă, prin urmare nu putem accepta turtă dulce din comerţ. Acceptăm înscrieri doar din Târgu Secuiesc sau din satele aparţinătoare (Tinoasa, Săsăuşi, Lunga). Vă rugăm să puneţi turta dulce într-o cutie. O cutie trebuie să conţină 10 turte dulci. Cutiile trebuie să fie etichetate cu următoarele informaţii: numele producătorului, localitatea, numărul de telefon şi categoria de înscriere’, se mai arată în comunicat.

Câştigătorul va obţine titlul ‘ Cea mai delicioasă turtă dulce din oraş’ , precum şi alte premii, iar produsele înscrise în concurs vor fi folosite în scopuri caritabile.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks