Sute de elevi din judeţul Botoşani au fost învăţaţi de pompieri să salveze vieţi, în cadrul proiectului ‘Este lumea noastră, să acţionăm împreună’, derulat cu prilejul Săptămânii Educaţiei Globale 2022.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, peste 500 de elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 7 Botoşani, Şcoala Gimnazială Cornestone Dorohoi şi Şcoala Gimnazială nr. 1 Gorbăneşti au fost angrenaţi în activităţi de informare şi educare preventivă, care au implicat şi exerciţii practice.
‘Pompierii le-au vorbit, pe înţelesul lor, ce trebuie să facă să nu ajungă în situaţii limită, dar şi cum să se comporte dacă sunt implicaţi sau martori ai unor evenimente nedorite, fie că e vorba de incendii, inundaţii, cutremur sau descoperirea muniţiilor rămase neexplodate. Paramedicii SMURD le-au explicat cum pot ajuta o persoană care se află într-o situaţie critică, fie că vorbim de accident, hemoragie masivă, obstrucţia căilor respiratorii, infarct sau accident vascular cerebral, respectiv să evalueze victima, să solicite ajutor specializat prin numărul unic de urgenţă 112 şi să o supravegheze până la sosirea primului echipaj de prim ajutor. Cu ajutorul manechinelor, i-au învăţat cum să execute corect manevrele de acordare a primului ajutor’, au transmis reprezentanţii ISU.
Elevii care au vizitat Detaşamentul de Pompieri Botoşani au văzut autospecialele folosite în misiuni, precum cele de stingere cu apă şi spumă, autospeciala de lucru la înălţime, autospeciala pirotehnică, de descarcerare şi ambulanţa SMURD.
De asemenea, pirotehnicienii le-au prezentat cele mai frecvente elemente de muniţie, rămase neexplodate din timpul celor două conflicte armate, care sunt descoperite pe raza judeţului Botoşani, autospeciala pirotehnică, aparatura şi echipamentele cu care intervin în astfel de situaţii.
Pe timpul acestor acţiuni, pompierii au oferit materiale de informare preventivă din cadrul campaniilor naţionale ‘R.I.S.C – Renunţă, Improvizaţiile sunt Catastrofale’ şi ‘Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranţa copilului tău’.