Deputatul USR Stelian Ion îi reproşează preşedintelui Klaus Iohannis că ‘a ţinut morţiş’ să promulge în grabă legile justiţiei deoarece ‘ştia că sunt nişte legi cu probleme’ şi că analiza Comisiei de la Veneţia va conţine critici importante.
‘Comisia de la Veneţia a publicat în această seară raportul preliminar referitor la legile justiţiei împinse cu viteză de Predoiu şi Iohannis. Concluzia este clară: Iohannis a ţinut morţiş să fie adoptate şi să promulge în grabă aceste legi pentru că ştia că sunt nişte legi cu probleme, care vor oligarhiza sistemul de justiţie, iar analiza Comisiei de la Veneţia, care urma să vină în câteva zile, va conţine critici importante’, a scris fostul ministru al Justiţiei, pe Facebook.
El menţionează că în analiza Comisiei de la Veneţia este criticată ‘graba cu care au fost adoptate’ legile în Parlament, faptul ca ‘nu s-a ţinut cont de opiniile anterioare’, precum şi procedura de numire a vicepreşedinţilor instanţelor şi a adjuncţilor şefilor de parchete. Totodată, a fost criticată ‘parţial’ şi procedura de numire a procurorilor de rang înalt, chiar dacă a fost constatat şi ‘un progres faţă de legea în vigoare’. Comisia de la Veneţia a mai criticat ‘durata mandatelor acestora, faptul că legile nu au refăcut competenţa DNA cu privire la infracţiunile de corupţie săvârşite de magistraţi’, posibilitatea procurorilor de rang înalt, numiţi politic, ‘de a influenţa dosarele penale’ prin posibilitatea de infirmare a măsurilor şi soluţiilor procurorilor din subordine.
‘(Comisia de la Veneţia, n.r.) a făcut, în final, nişte recomandări clare, de care, bineînţeles, Regimul Iohannis nu va ţine cont. De menţionat că însăşi Comisia de la Veneţia a precizat că a analizat doar câteva aspecte, fiind posibil ca problemele din aceste legi să fie mult mai multe. Pentru Ionannis e mai important să creeze nişte instrumente cu care să controleze justiţia decât să promoveze o legislaţie sănătoasă şi o justiţie independentă. Pe Iohannis îl putem înscrie deja în galeria celor mai toxici conducători pe care i-a avut România, pentru că a avut în mâna sa oportunitatea de a reforma ţara şi de a-i da un impuls puternic spre viitor, însă a ales cale combinaţiilor (vezi afacerea BMW) care ne întoarce în timp în Epoca Năstase’, mai scrie Stelian Ion.
Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia a Consiliului Europei) a publicat vineri o opinie urgentă privind trei legi referitoare la sistemul judiciar din România: legea Consiliului Superior al Magistraturii, legea privind organizarea judiciară şi statutul magistraţilor (judecători şi procurori), a informat Consiliul Europei într-un comunicat de presă.
Potrivit comunicatului citat, fiind vorba de o opinie urgentă, comisia nu poate exclude existenţa în cele trei reglementări şi a altor probleme decât cele observate, însă apreciază că în general cele trei legi par să fie orientate în direcţia corectă.
Totuşi, Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept şi-a exprimat regretul cu privire la faptul că autorităţile române nu au solicitat Comisiei de la Veneţia un aviz pe cele trei legi înainte de adoptarea lor.