Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu anunţă că instituţiile publice din Capitală nu vor mai beneficia începând de anul viitor de locuri de parcare gratuite.
Precizările au fost făcute în cadrul dezbaterii publice organizate de Primăria Municipiului Bucureşti pe tema tarifului de parcare de 5 lei/oră, dar şi a proiectului privind ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar.
Viceprimarul a menţionat că luni a transmis o circulară tuturor instituţiilor publice, anunţându-le că din 2023 trebuie să plătească pentru locurile de parcare şi să aloce bani în buget, în acest sens.
‘Abonamentul de 500 de lei pe lună, după aprobarea acestui regulament, se va aplica şi instituţiilor publice. De la anul – o spun în premieră, ieri am trimis o circulară instituţiilor publice care au aproape 3.000 de locuri parcare luate gratuit de la Municipalitate, să îi somăm să îşi bugeteze pentru bugetul lui 2023 bani pentru parcare – vom desfiinţa toate parcajele atribuite gratuit. De la anul vor fi obligaţi să îşi achiziţioneze, ca orice cetăţean, abonamente pentru maşinile instituţiei. Bucureştiul este al tuturor – al bucureştenilor, cel mai important – aşa că nimeni nu este mai presus de lege’, a spus Stelian Bujduveanu.
Potrivit acestuia, în ultimii 20 de ani, instituţiilor publice din Capitală le-ar fi fost acordate în mod gratuit aproape 3.000 de locuri de parcare.
‘Am făcut aceste analize şi ne-am raportat inclusiv la domeniile ocupaţionale, ce meserii există în zona centrală, câte instituţii în zona hiper-centrală a Bucureştiului, în zona Universităţii, şi am ajuns la un rezultat înfricoşător, să vă zic sincer. Avem peste 2.500, aproape 3.000 de locuri de parcare date gratuit în ultimii 20 de ani instituţiilor publice. Vi se pare drept? Mie nu mi se pare drept. Suntem bombardaţi cu solicitări din partea instituţiilor publice zilnic şi cu o poveste frumoasă în faţă prin care ni se spune că ei lucrează la stat şi că e obligatoriu să le asigurăm, pe lângă locul de parcare pentru maşina de serviciu, şi un loc de parcare pentru propria maşină, pentru că ei lucrează la stat. Noi cu acest fenomen ne confruntăm. Şi dacă nu punem degetul pe rană, să spunem clar care este problema Municipalităţii, ne vom învârti în jur: problema traficului, transportul în comun… Realitatea este că unii cetăţeni vor să fie privilegiaţi şi alţii să nu fie’, a afirmat viceprimarul.
Bujduveanu a declarat că, potrivit tuturor sondajelor, cea mai mare problemă a bucureştenilor o reprezintă aglomeraţia din trafic, lipsa parcărilor, trotuarele ocupate. El a menţionat că Municipalitatea a început să aplice din acest mandat ‘un pic mai agresiv’ o politică de tarifare adoptată deja de către administraţia anterioară.
‘Eu plăteam parcarea şi înainte. Cei care nu plăteau parcarea, îmi cer scuze, dar o spun: să le fie ruşine. Un serviciu public se plăteşte, în orice oraş civilizat. Să comentezi că nu vrei să plăteşti parcarea înseamnă să răpeşti de la toţi cei două milioane de locuitori ai Municipiului Bucureşti acel domeniu public, acel spaţiu, care nu îţi aparţine ţie. Aparţine tuturor, pentru că asta e definiţia domeniului public’, a menţionat el.
Actuala administraţie îşi propune ca până la finalul mandatului întregul inel central şi ‘toată zona de nord’ să fie reglementată din punct de vedere al parcărilor publice.
‘Din acel moment, ca în orice capitală civilizată, va trebui să plăteşti parcarea acolo unde laşi maşina. Nu vei mai avea acces pe trotuare, nu vei mai avea acces pe spaţii verzi’, a spus Bujduveanu.
Viceprimarul liberal mai precizat că toată lumea îşi doreşte ‘o ţară ca afară’, dar că mulţi se supără când trebuie să plătească parcarea. Astfel, unii bucureşteni se declară nemulţumiţi de faptul că au fost amendaţi de către angajaţii Compania Parking, argumentând că aceste sancţiuni ar trebui aplicate de către poliţiştii locali.
‘Problema noastră este că nu vrem să plătim parcarea. Asta înţelegem când vedem că cineva se revoltă în legătură cu modalitatea în care este sancţionat. (…) El reclamă că modul în care şi-a luat amenda nu este corect. Adică el încearcă să eludeze o reglementare, ca să nu plătească’, a afirmat viceprimarul.