Analistul politic Cozmin Guşă îşi exprimă revolta, pe Facebook, faţă de o decizie a justiţiei din România în care un cetăţean din Vâlcea a primt 5 ani de pușcărie cu executare, pentru complicitate la o delapidare de 175 RON, cu un beneficiu personal de…35 RON.
„Un vâlcean dornic de un chilipir, om serios altfel și cu familie, a cumpărat la negru acum mai mulți ani 35 de litri de motorină de la un mecanic de locomotivă. Atunci prețul litrului de motorină la pompă era de 5 RON, omul nostru a cumpărat cu 4 RON, potlogăria a fost investigată, documentată și judecată timp de mai mulți ani, iar în final Curtea de Apel Pitești a dispus condamnarea sa la detenție de 5 ani pentru complicitate la delapidare. Prejudiciul a fost calculat la 175 RON, iar beneficiul condamnatului la 35 RON.
Soția omului a apelat după încarcerarea soțului la avocatul Veronel Rădulescu (cel care mi-a povestit cazul azi-dimineață), ce caută acum o soluție extraordinară pe la Curtea de Apel București pentru rejudecarea/revizuirea cazului, având în vedere și starea de sănătate a condamnatului, deteriorată decisiv în anii în care s-a tot judecat.
Scriu de vreo 20 de ani despre contribuția decisivă a justiției românești la îngroparea țării, am tot analizat felul în care mereu prin mecanismele absconse au reușit să scape marii corupți, să nu se recupereze prejudiciile, cum corporațiile multinaționale au reușit să-și falimenteze concurenții naționali tot prin proceduri în justiție, nu mai vorbesc despre mafiile organizate pentru devalizări, mafii ce au în componență procurori, judecători, lucrători în serviciile secrete. Cu cazul prezentat azi devine clar înțelesul dictonului din titlu, ”Fiat iustitia, pereat mundus!” (Să se facă dreptate, de-ar fi să piară lumea), pe care trebuie să-l pricepem că justiția o (va) duce bine, iar cetățenii vor pieri individual sau în grupuri, ca amărâtul ce-a căutat un chilipir cu beneficiu ilegal de 35 RON, iar acum e pe cale să stea 5 ani după gratii, dacă nu va muri pe-acolo din cauza bolilor …”, scrie Cozmin Guşă.
Articolul Cozmin Guşă: Cum contribuie justiţia din România la îngroparea definitivă a ţării apare prima dată în Ecopolitic.