Ministrul Apărării Naţionale Angel Tîlvăr s-a întâlnit, marţi la sediul instituţiei, cu o delegaţie a Avioane Craiova S.A. condusă de directorul general al societăţii, Victor Muntean. Discuţiile au fost axate pe colaborarea industrială dintre MApN şi Avioane Craiova S.A., în special în cadrul contractului aflat în derulare pentru revitalizarea şi modernizarea a 10 aeronave IAR-99 Standard din dotarea Ministerului Apărării Naţionale în configuraţia IAR-99 SM.
Ministrul Tîlvăr a reiterat importanţa derulării acestui contract în condiţiile şi la termenele asumate, având în vedere că, după modernizare, avioanele în discuţie vor fi utilizate, în principal, ca aeronave de şcoală şi antrenament destinate pregătirii avansate a piloţilor pentru trecerea la zborul pe aeronavele F-16 Fighting Falcon din dotarea Forţelor Aeriene Române şi vor constitui o capabilitate aeriană de sprijin aerian apropiat şi intervenţie împotriva ţintelor aeriene de viteză mică, arată comunicatul de presă al MApN.
„Acest program de modernizare este foarte important pentru că va permite atât accelerarea procesului de pregătire şi antrenament a piloţilor care vor zbura pe avioanele de luptă F-16, cât şi menţinerea unei capabilităţi de sprijin aerian la dispoziţia armatei noastre”, a afirmat Angel Tîlvăr, conform sursei citate.
Ministrul apărării naţionale a asigurat conducerea uzinei aeronautice craiovene de întreaga deschidere a instituţiei militare pentru creşterea nivelului de colaborare, ca parte a strategiei de întărire a industriei naţionale de apărare.
„Toate programele majore de înzestrare ale Armatei României sunt proiectate şi implementate cu scopul valorificării la maximum a oportunităţilor care se deschid pentru industria noastră de apărare. Colaborarea cu Avioane Craiova se înscrie în acest model de abordare, de aceea sunt convins că programul de modernizare şi revitalizare a aeronavelor IAR 99, aflat în derulare, va reprezenta un punct de plecare pentru o relaţie de lungă durată, care să permită societăţii dumneavoastră să se modernizeze la rândul ei, pentru a oferi locuri de muncă de înaltă calificare şi specializare. Aceasta va contribui la dezvoltarea economică locală, cu beneficii evidente şi pentru industria aeronautică românească, în ansambul său. Avem nevoie de parteneri puternici în industria naţională de apărare, iar Avioane Craiova poate şi trebuie să fie unul dintre aceştia,” a adăugat ministrul Tîlvăr.
Articolul Ministrul Angel Tîlvăr a discutat cu reprezentanţii Avioane Craiova SA despre contractul privind modernizarea a 10 aeronave IAR-99 Standard din dotarea MApN apare prima dată în Ecopolitic.