AcasăPoliticaGorghiu afirmă că liberalii vor face toate demersurile pentru introducerea dreptului de...

Gorghiu afirmă că liberalii vor face toate demersurile pentru introducerea dreptului de vot de la 16 ani

Alina Gorghiu

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a declarat, joi seară, la Buzău, că liberalii vor face toate demersurile pentru a introduce votul de la 16 ani, arătând că un prim pas în acest sens a fost făcut prin adoptarea tacită de către Senat a unui proiect legislativ care vizează modificarea Legii 115/2015 în sensul permiterii exercitării votului de la vârsta de 16 ani la alegerile europarlamentare, potrivit News.ro. 

 

Alina Gorghiu s-a aflat, joi, la Buzău fiind invitată la ”Cafeneaua Liberală”, o activitate periodică a Organizaţiei de Tineret a PNL Buzău, pentru a le vorbi tinerilor din partid despre modul cum pot accede în politică. În acest context, Alina Gorghiu a adus în discuţie faptul că liberalii încearcă să schimbe legislaţia electorală astfel încât tinerii să îşi poată exercita dreptul la vot după împlinirea vârstei de 16 ani.

”Ca tânăr, de la 16 ani ai dreptul să munceşti, dar nu ai voie să şi votezi. Mi se pare totuşi un soi de discriminare la modul că: bun, am 16 ani, am dreptul să muncesc, sunt mai informat ca o persoană, să zic, de 80 de ani, dar eu nu am dreptul să votez. Şi vă întreb: vi se pare normal? Eu cred că putem schimba asta. Deja un proiect în acest sens a trecut de Senat şi se află la Camera Deputaţilor, doar că acest proiect prevede doar votul la europarlamentare pentru că pentru celălalt tip de alegeri este necesară schimbarea Constituţiei”, le-a spus Alina Gorghiu tinerilor liberali buzoieni.

În continuare, ea a afirmat că din primăvară liberalii ar putea iniţia procedura de strângere de semnături pentru declanşarea referendumului de schimbare a Constituţiei, considerând că strângerea numărului de semnături necesar nu ar trebui să fie o problemă pentru un partid mare ca PNL.

”Chiar mă gândesc ca din primăvară să ne apucăm de treabă şi să strângem numărul de semnături necesar pentru a declanşa referendumul în vederea schimbării Constituţiei. Nu ar trebui să fie un efort prea mare pentru PNL, care suntem totuşi un partid mare”, a spus Gorghiu.

 

Proiectul legislativ nr.474/2022 a fost adoptat tacit de Senat şi se află în prezent la Camera Deputaţilor care este for decizional şi a primit deja aviz de la două comisii de specialitate.

De asemenea, Gorghiu a susţinut că PNL are tot interesul să adopte un asemenea proiect, în timp ce PSD nu ar fi de acord niciodată cu modificarea legii.

”Doar PNL va lupta pentru ca acest proiect să fie adoptat. PSD nu doreşte să treacă acest proiect, din simplu motiv că tinerii nu votează PSD. Şi aşa, sunt sigură ca dacă acest proiect va fi adoptat tacit, atunci cu siguranţă va fi atacat la Curtea Constituţională, pentru că social-democraţii nu vor fi niciodată de acord cu aşa ceva şi nu trebuie să vă spun eu de ce”, a mai declarat Alina Gorghiu.

Articolul Gorghiu afirmă că liberalii vor face toate demersurile pentru introducerea dreptului de vot de la 16 ani apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks