AcasăStiri generaleCaraş-Severin: Incendiu la locomotiva unui tren de călători, în gara Slatina Timiş

Caraş-Severin: Incendiu la locomotiva unui tren de călători, în gara Slatina Timiş

Un incendiu a izbucnit luni dimineaţa la locomotiva electrică a unui tren de călători care circula pe ruta Orşova-Caransebeş, cei 50 de călători care se aflau în cele două vagoane ale garniturii fiind evacuaţi fără probleme, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin.

Incendiul a fost anunţat la numărul de urgenţă 112, iar la faţa locului s-au deplasat pompierii militari de la Detaşamentul Caransebeş, cu două autospeciale pentru stingerea focului şi o ambulanţă SMURD.

‘Călătorii au fost evacuaţi. Din fericire, nu au fost înregistrate probleme medicale. Incendiul a fost stins după aproximativ o oră de la primirea apelului de urgenţă’, a precizat sursa citată.

Din gara Caransebeş a fost trimisă o altă locomotivă pentru a efectua manevrele necesare degajării căii ferate şi pentru transportul vagoanelor cu persoane până la destinaţie.

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Activează Notificările OK No thanks