Alexandra Marcu este o tânără din Deva pentru care alpinismul şi muntele nu mai au secrete. Performanţele o recomandă: la nici 14 ani reuşea să escaladeze cel mai înalt vârf din Europa – Mont Blanc (4.810 m), după care au urmat şase dintre cei mai înalţi vulcani din lume.
Aproape de fiecare dată a înregistrat câte un record: cea de-a treia femeie din lume care cucerea cel mai înalt vulcan de pe planetă, Ojos del Salado (6.893 m), în Chile, cel mai tânăr alpinist din Europa care a escaladat vulcanul Pico de Orizaba (5.636 m), în Mexic, iar lista rămâne deschisă. Acum se ocupă de copii, prin Clubul Evoluţii, deoarece doreşte să le transmită şi lor ceea ce a învăţat încă de mică.
Povestea Alexandrei începe la doi anişori şi jumătate, atunci când mergea în Masivul Retezat, alături de părinţi, pentru a-l descoperi pe ‘spiriduşul muntelui’. Au fost multe astfel de excursii, spiriduşul nu a apărut, dar i-a înfiripat dorinţa unui proiect de amploare, acela de a cuceri cei mai înalţi şapte vulcani de pe planetă.
Cu emoţie, Alexandra îşi aduce aminte şi acum de prima ei expediţie pe Kilimanjaro (5.895 m), în Tanzania, unde a urcat alături de tatăl său, ‘domnul Dan’ – cum este cunoscut de toată lumea, cel care a însoţit-o în toate expediţiile din Circuitul celor şapte vulcani.
‘Eram singurul copilaş de pe munte, iar la un moment dat ne-am întâlnit cu un grup de vreo 30 de americani. Când au auzit că am doar 13 ani, au început să aplaude. Eram toată roşie de emoţie, nu-mi venea să cred ce se întâmplă şi că un copil poate fi apreciat în acest fel’, se destăinuie tânăra alpinistă.
Au urmat alte experienţe, alte recorduri şi gândul că va reuşi să-şi finalizeze proiectul. Rând pe rând a cucerit şase dintre cei mai înalţi vulcani din lume şi ar mai fi rămas Mount Sidley (4.285 m), în Antarctica, însă costurile uriaşe ale expediţiei, de cel puţin 50.000 de dolari, de persoană, o împiedică. Deocamdată, spune tânăra.
Zilele trecute am întâlnit-o pe Alexandra Marcu în parcul de la poalele Cetăţii Deva, acolo unde se antrenează pentru a-şi menţine forma fizică. Era împreună cu Masha, o căţeluşă superbă din raza ciobănesc german, fără de care nu poate concepe să-şi înceapă ziua.
Acum derulează un alt proiect, care are, normal, legătură cu natura, muntele şi mişcarea în aer liber. L-a început după ce a terminat Facultatea de Geografie, iar Alexandra s-a gândit să construiască ceva. Aşa că a înfiinţat Clubul Evoluţii, prin care copiii sunt provocaţi să descopere natura, frumuseţea peisajelor şi, mai ales, prietenia.
‘Am realizat că degeaba ai o pasiune, degeaba faci un anume lucru la un standard ridicat, dacă nu eşti în stare să transmiţi mai departe ceea ce cunoşti. Aşa s-a născut ideea Clubului Evoluţii, un club în care copiii învaţă să iubească natura, muntele, să cunoască oameni noi şi să fie mai buni. Copiii sunt ca nişte bureţi şi doresc să absoarbă totul, să înveţe. Asta nu înseamnă că este uşor, pentru că în anul 2022, când cuvântul principal al zilei este ‘confortul’, să-i scoţi pe copilaşi din casă şi să-i duci în plimbare pe munte este o adevărată provocare. Dar se poate, pentru că le spunem poveşti, ne jucăm împreună, chiar ne antrenăm câteva zile în curtea casei mele, unde învăţăm cum să montăm primele corturi’, explică Alexandra Marcu.
Încet-încet, copiii se desprind de tabletă, de telefon, şi învaţă că mai importanţi sunt prietenii reali, că natura are nevoie de ajutor şi că stă în puterea lor şi a noastră să-i oferim acest sprijin, că nu este greu să lucrezi în echipă sau să împarţi bucăţica ta de ciocolată cu altcineva.
Iar dacă vara copiii din Club merg în diferite drumeţii pe munte, iarna sunt aşteptaţi în staţiunea Straja, din Valea Jiului. Alexandra Marcu este un bun instructor de schi, atât pentru copiii de doi – trei ani, cât şi pentru cei mai mari, care au ajuns pe la… 70, după cum spune ea, râzând.
‘E o încântare să lucrezi cu cei mici. Dacă le este mai greu, ne oprim şi ne jucăm, ne uităm şi la un desen animat. Cu cei mai mari, discutăm chestiuni de tehnică, ne înţelegem altfel. Rezultatul final este cel care contează şi eu cred că am reuşit să facem multă lume fericită’, afirmă Alexandra.
La sfârşitul lunii noiembrie, în staţiunea Straja, din Masivul Vâlcan, este deja zăpadă, iar ‘Ale’, cum îi spun cei mici, a plecat deja la munte pentru a pregăti cabana în care îi va găzdui. Sunt mulţi care doresc să înveţe schiul cu ea şi cu ‘domnul Dan’, omul care i-a insuflat pasiunea pentru munte şi fără de care nu pleacă în nicio expediţie.
Pe Alexandra Marcu vârsta şi performanţele o recomand oriunde în Europa. A avut oferte, dar a preferat să rămână acasă pentru că, aşa cum spune ea, iubeşte România.
‘Eu iubesc România din tot sufletul. Am învăţat de-a lungul timpului, prin intermediul călătoriilor pe care le-am făcut, că iarba nu este mai verde în altă parte. Întotdeauna vor fi avantaje şi dezavantaje, însă eu cred că este bine să vezi lucrurile bune şi să încerci să le schimbi pe cele negative. Eu asta fac prin intermediul Clubului Evoluţii. Învăţăm copiii să-şi iubească ţara. Să pleci de undeva este uşor, să rămâi şi să încerci să schimbi lucrurile în bine este puţin mai greu. România este o ţară foarte frumoasă şi mi-a oferit foarte multe. Deşi am avut oportunitatea, cu siguranţă nu aş pleca niciodată, de la noi, de-acasă!’, a conchis tânăra alpinistă din Deva.