Guvernul a aprobat marţi, prin hotărâre, un mecanism unitar de colectare şi monitorizare a datelor din domeniul dizabilităţii, una dintre măsurile necesare pentru implementarea şi aplicarea în România a Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.
Potrivit unui comunicat al Executivului, mecanismul de colectare şi monitorizare a datelor reprezintă un sistem instituţional unitar de colectare şi transmitere de date şi informaţii cu toate instituţiile implicate în aplicarea Convenţiei ONU, cu care Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD) urmează să încheie protocoale de colaborare.
‘Datele ce urmează a fi colectate şi supuse analizei sunt cele prevăzute în Strategia naţională 2022-2027, respectiv accesibilitate şi mobilitate; protecţia efectivă a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi; ocupare; protecţie socială, inclusiv abilitare/reabilitare; viaţă independentă şi integrare în comunitate, inclusiv accesul la servicii publice; educaţie; sănătate; participare politică şi publică’, se arată în comunicat.
Totodată, pentru punerea în aplicare a Mecanismului, în cadrul ANPDPD se înfiinţează Biroul monitorizare şi statistici, ca parte a reformei instituţionale de eficientizare şi creştere a capacităţii administrative.
‘Mecanismul de colectare şi monitorizare a datelor va duce în timp la obţinerea unor informaţii exacte şi complete şi la o identificare mai bună a dinamicilor sociale specifice acestei categorii de persoane, astfel încât deciziile din domeniu să reflecte adecvat nevoile persoanelor cu dizabilităţi’, se mai spune în comunicat.