Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat, marţi, că nu va fi niciodată de acord cu o taxă impusă prosumatorilor, menţionând că în acest moment nu există o asemenea taxă.
‘Fără taxă pe soare. Nu voi fi niciodată de acord cu o taxă impusă prosumatorilor. În momentul de faţă nu există o asemenea taxă, dar nici nu voi susţine niciodată, pentru că am făcut eforturi prea mari şi prea multe pentru a creşte numărul prosumatorilor. Nu îi putem descuraja prin taxare. Problema sistemului trebuie rezolvată în timp. Putem ajunge la un moment dat la un nivel la care prosumatorii vor exercita o presiune pe sistemul de transport, dar nu este treaba Ministerului Mediului, cu siguranţă Ministerul Energiei va găsi soluţii tehnice, alături de ANRE, de firmele de specialitate care administrează reţelele de transport’, a afirmat ministrul, la Parlament, la Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic.
El s-a referit la programul Casa verde – panouri fotovoltaice 2022, arătând că peste 30.000 de dosare au fost evaluate, comunicate şi au finanţarea acordată.
‘Deja, probabil sunt zeci de mii de instalări făcute. Sunt foarte mulţi care deja au obţinut calitatea de prosumatori. Există o secţiune îngustă în procedură în obţinerea calităţii de prosumatori, unde depinde totul de răspunsul societăţii de transport Electrica sau alte societăţi care sunt în faţa unor provocări majore şi ei pentru că zecile de mii de dosare aprobate la nivel de AFM acum se mută la pentru răspuns la societăţile de profil. Până la sfârşitul anului, AFM a promis că va termina toate cele 45.000 de dosare, în momentul de faţă sunt undeva la 10.000 care sunt în evaluare. Până la sfârşitul lunii decembrie programul va fi închis cu toate aprobările şi respingerile pe toate cele 45.000 de dosare’, a adăugat ministrul.
Tanczos Barna a susţinut că estimările prevăd ‘o avalanşă de câteva sute de mii de cereri’ privind panourile fotovoltaice la următoarea sesiune de deschidere, ‘dacă nu se închide în 2 sau 3 minute aplicaţia’.
‘Am decis să regândim sistemul de implementare, pentru că 300.000 – 400.000 de fotovoltaice pentru case nu pot fi gestionate de o instituţie centrală. Asta ar însemna să angajăm sute de oameni, să ne organizăm şi în teritoriu, asta ar însemna să cheltuim foarte mulţi bani publici pentru a construi o nouă instituţie care să implementeze un asemenea program. Am avut multe discuţii cu asociaţia municipiilor, cu asociaţia comunelor, oraşelor şi am ajuns la concluzia că putem implementa acest program împreună, prin descentralizare. Asta va însemna un sistem informatic în care se înscriu toţi potenţialii beneficiari, se creează ordinea la nivel de comună, UAT, oraş, se prealocă sumele din buget pentru primărie şi se asigură finanţarea sută la sută şi primăria mai departe verifică documentele, face procedura, semnează contractul şi face plata. Am avea în felul acesta peste 3.000 de agenţi de implementare’, a explicat ministrul, menţionând că sunt pregătite câteva miliarde de lei pentru acest program pentru 2023.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a precizat, luni, într-o conferinţă de presă, că prosumatorii nu vor plăti nicio taxă pe soare, aşa cum se vorbeşte în spaţiul public, iar ordonanţa de urgenţă la care se face referire este de fapt transpunerea unei directive care menţionează posibilitatea introducerii unei astfel de taxe, din 2026, în anumite condiţii.
Marţea trecută, Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
‘Acest act normativ a contribuit la îndeplinirea obiectivelor de reducere a gazelor cu efect de seră într-un mod cât mai rentabil, cu mixuri energetice cu capacitatea specifică de producere a energiei din surse regenerabile de care ţara noastră dispune. În plus, pentru promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, pentru următorii ani până în 2030, se accelerează implementarea proiectelor de investiţii care sunt realizate prin finanţarea prevăzută prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, componenta 6, respectiv componenta energie’, a declarat Cărbunaru, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.